Bunica Cendeș s-a mutat acasă la Domnul

A adormit în Domnul bunica nevestei și străbunica copiilor noștri la o vârstă înaintată, 97 de ani. Domnul i-a dat zile multe până astăzi, 17 noiembrie când îngerii trimiși de El au dus-o acasă. Casa care de acum rămâne goală nu a fost adevărata ei casă.

Soție de pastor penticostal, a rămas văduvă de ani buni. Aștepta momentul plecării pentru a fi cu Hristos și pentru a se reîntâlnii cu cel care a fost Simion Cendeș, soțul ei.

Bunica Veturia a trecut ”râul”. Se află pe alte coordonate, într-o altă dimensiune unde nu mai experimentează suferința caracteristică umanității noastre. Acolo îndoieli nu mai sunt, nici teamă. Acolo e Hristos. Cât de înălțător să ajungi la Cel pe care l-ai slujit. Să exiști în prezența Lui pentru totdeauna.

Cea care a fost Cendeș Veturia l-a slujit cu devotament pe Domnul. A fost dispusă în tinerețea ei, de dragul lui Hristos, să sufere respingerea familiei ei. Nimic nu a determinat-o să-i fie necredincioasă lui Hristos, nici greutățile regimului comunist, nici libertatea post comunistă. A fost alături de soțul ei în lucrarea pastorală de peste 40 de ani. Acum se va odihni de toată truda ei.

Cu durerea în inimi, fiul, nora, nepoții și toți cei apropiați vor admite că mama, soacra, bunica, sora Veturia Cendeș și-a sfârșit cu bine alergarea. O plângem cu nădejdea revederii. A reîntâlnirii. Știm că răsplătirile Domnului le va primii. Cununa ei e pregătită. Se așteaptă doar încheierea istoriei universului și cei credincioși se vor bucura de răsplată pentru toată slujirea.

Cred că o reprezintă și pe bunica Cendeș foarte bine versurile de mai jos:

”Serv credincios, cel ce bine ai luptat, Sub grele sarcini tu nu te-ai lăsat;
Te vei repausa, dar, ceea ce-ai plantat, În veci va sta ce-n iubire-ai lucrat.”

Ea s-a dus. Noi rămânem. Pe umerii noștrii atârnă responsabilitatea trăirii unei vieți sfinte. Iubirii lui Hristos trebuie să-i răspundem cu iubirea noastră. O iubire care se evidențiază cel mai pregnant prin ascultare de Dumnezeu.

Mă întăresc spiritual enorm de mult finalurile înmormântărilor, când pe marginea gropii pastorul afirmă cu încredere, cu convingere adevărurile Scripturii, că va fi o înviere a celor morți și că cel decedat se va scula iarăși. Aceasta e marea nădejde creștină.

Nu îi spunem bunicii Veturia, ”adio”, ci ”la revedere”. Ne vom revedea în patria cerească.

”La revedere, ne vom vedea, La revedere, ne-om saluta,
La revedere, ne-om întâlni Acolo sus, în veşnicii.”