Despre evanghelizare. O experiență personală!

Mă aflam în pauză. Pauza de cafea. De fapt mergeam să iau cafea de la automat, de undeva unde se și mănâncă ceva frugal, unde îți poți petrece pauza. Acolo îl întâlnesc pe un coleg. Mult spus coleg pentru că, el are alt regim de muncă, dar am avut în cei peste 4 ani în aceeași firmă destule întâlniri și discuții.

Colegul acesta servea ceva. Nu-mi amintesc să-l fi văzut să mănânce acolo până acum. Se hrănea liniștit. Îi tihnea momentul acela acolo. Și dintr-o dată, după ce agăț cipul pe automatul de cafea, mă întorc spre el și îi spun că nu mai am mult timp.

De felul meu sunt direct. Uneori colegii sunt surprinși de naturalețea cu care vorbesc despre subiecte pe care ei nu le-ar fi abordat poate niciodată. Așa sunt și îmi place să fiu așa. Sunt provocator. Sper că în sensul bun al cuvântului. Nădăjduiesc ca deschiderea mea să incite la reflecție și dezbateri nu la ceartă.

Mi-a plăcut reacția lui pentru că știam că i-am trezit interesul. Și totul a fost așa de natural, nimic pregătit, nimic planificat. Dacă planificam poate că îmi pregăteam fraze, cuvinte. Cred că a pregătit Dumnezeu acea secvență, acele minute.

Eu merg des în acel loc, nu doar pentru cafea, dar el, austriacul acesta de treabă, niciodată nu l-am întâlnit să fie acolo la masă, să mănânce și să fie și aproape singur. Trebuie să vă imaginați că îi vorbeam pe germana mea stâlcită și că dacă era cu alți colegi, nu îl deranjam și apoi nu aveam curajul să vorbesc cu mai mulți odată despre nemurire în limba germană.

Vă întrebați ca el, de ce nu mai am mult timp. Bărbatul acesta, pe care îl stimez pentru ce a reușit în viață, pe care îl apreciez pentru felul lui de a fi nu numai cu mine, ci cu toți colegii, se mută la o altă firmă. Și eu nu mai am timp mult. Nu e vorba de a fi împreună în aceeași firmă, deși i-am spus-o și lui că nu ți-e totuna când pleacă oameni faini cu care ai putut bine colabora. Nu mai am așa mult timp să i-l predic pe Hristos.

I-am explicat despre ce e vorba și m-a ascultat cu respect. Nu a negat, nu m-a contrazis. Nici nu m-a batjocorit. Dimpotrivă. Mi-a spus că e posibil să fie așa. Și eu i-am spus că sunt sigur pe mine, pe ce vorbesc.

Poate că cu toate slabele mele cuvinte, în detrimentul germanei mele sărăcăcioase, l-am pus pe gânduri. Nu pot să spun că i L-am predicat pe Hristos, dar am vorbit de noțiuni generale ale credinței creștine. Am semănat ceva, și știu că Dumnezeul de care i-am vorbit, face să crească sămânța semănată.

În timp ce se uita la mine atent, curios și întrebător, i-am spus că sunt responsabil pentru el și pentru toți colegii noștri. Eu am ceva ce el nu are, ceva de preț, de imensă valoare, și dacă azi nu împart vestea bună, Dumnezeu mă va întreba într-o zi de ce am tăcut. Am argumentat că el poate nu va mai avea ocazia să cunoască creștini și poate că eu sunt singurul creștin cu care a intrat în contact și trebuie să îi împărtășesc Evanghelia.

Există viață după moarte. E prea scurtă și nesemnificativă viața de aici. Viața aceasta e doar un preambul, o pregătire pentru adevărata viață. I-am mai spus că știu că sună ciudat ce spun, că nu sunt mulți care vorbesc despre asemenea subiecte, și m-am scuzat că vocabularul meu pe subiectul crednței e mai bogat în limba mea maternă, decât în limba lui.

Educația și respectul care mi-l poartă, poate că l-au făcut să nu fie vehement împotriva cuvintelor pe care i le spuneam, însă replica mea la răspunsul lui, cum că e posibil să am dreptate, a fost pe logică și cred că i-a dat de gândit. L-am întrebat ce face când nu știe ceva, când nu e sigur pe ceva anume, nu cumva face cercetare? Biblia oferă răspunsuri. Cercetează ce spune acolo despre Dumnezeu și viața de apoi.

Am luat cele 3 cafele și am plecat. A rămas pe gânduri, continuând să-și mănânce sandwichul.

Am tras niște concluzii:

• Să folosesc ocaziile pe care le pregătește Dumnezeu. Oportunitățile nu trebuie irosite, ci folosite la maxim.
• Am vorbit mai natural și lipsit de inhibiții, pe loc, spontan. Dacă stai să te gândești dacă să vorbești sau nu, poate trece ocazia pe lângă tine.
• Trebuie să învăț mai bine limba germană, cel puțin din pricina evanghelizării pe care trebuie să o fac în țara de adopție.

Am așternut în scris pentru că așa am simțit îndemnul să vă mărturisesc experiența mea. Vreau totodată să vă spun că nu sunt un mare evanghelist la locul de muncă, dar nici nu mă feresc să vorbesc deschis despre credința mea.

Domnul Isus spunea să ne ridicăm ochii și să privim. Ce vedem? Cei mai mulți oameni de lângă noi au nevoie de Isus. Ei nici nu știu aceasta. Noi știm?