Când te minte Satan?
Satan ne minte. Ne înșeală. Uneori mai ușor, alteori mai greu. El ne minte dacă găsește mintea și urechile noastre pregătite să accepte mesajul lui.
Satan e expert să amăgească. Și nu are nici o reținere să ni se prezinte cu minciunile lui. El l-a luat în serios pe Domnul care ne-a îndemnat să stăruim, că stăruința e cheia succesului. Așa că dacă azi Diavolul nu a reușit, nu-i dezamăgit. Știe prea bine că și mâine poate veni la tine. El oricum nu are altceva de făcut.
La prima vedere pare că suntem condamnați să fim o pradă sigură, dar nu e așa. Lui îi e permis doar să te ispitească, algerea de a-l crede e la tine. Duhul Sfânt e de partea ta. Tu nu ești mai puternic decât el, sau decât influența lui, dar tu ești de partea care trebuie. Ai ales bine tabăra. Se prea poate ca mici bătălii să pierzi, dar câștigătorul războiului e Domnul tău. Curaj.
- ne minte când ne spune că nu suntem așa de răi ca alții
- ne minte când ne face să credem că noi suntem bine. Noi avem paiul în ochi, bârna e la pastor, la slujitori, la predicatori
- ne minte când ne spune că am fost eliberați de patima grea, cu toate că noi la intervale de timp cădem din nou
- ne minte când noi spunem doar lucruri rele despre alții, în timp ce pe noi ne colorăm în culori vii
- ne minte când după ce ai fost la o oră de rugăciune, îți șoptește că nu trebuie să te mai rogi înainte să te asezi în pat pentru că te-ai rugat la Biserică destul
- te minte când tu devii mulțumit că ai citit un capitol sau mai multe din Evanghelie, în timp ce la meci de fotbal stai 90 de minute
- te minte că trebuie să te relaxezi și tu, prin filme și distracții, dar nu-ți spune că acele relaxări aparent nevinovate te pot lega și înrobii
- te minte când prin gura unora îți spune că ești un om pocăit, o femeie credincioasă – fapt care chiar adevărat fiind poate deschide ușa pentru o privire de sus, dar îți poate tăia și din râvnă, din avânt
- te minte când tu nu mai faci diferența între a fi credincios și bisericos
- te minte atunci când te face să crezi că ești dedicat cauzei Împărăției, când tu ești doar un activist religios
- te minte când te face să spui că tu ai iertat, dar nu vrei să stai în prezența celui iertat
- te minte întotdeauna când îți spune că ești obosit să mergi la Biserică
- te minte atunci când ajungi să te compari cu ceilalți creștini, fie că e vorba de moralitate sau slujire
- te minte când îți spune că tu ai copiii botezați și asta e cea mai mare ralizare. E diferența între a fi botezat și a fi ucenicul lui Isus
- te minte când îți spune să nu dai bani la săraci că tu nu ai destul și că luna aceasta ai multe cheltuieli
- te minte când reușește să te facă să te mulțumești cu puțin din punct de vedere spiritual, în timp ce muncești peste măsură sau te relaxezi mai mult decât e necesar
- te minte făcându-te să crezi că ești cineva și că nu meriți să fi tratat cu nepăsare de ceilalți
- te minte atunci când îți spune că postul și rugăciunea prea multă te dereglează mintal
- te minte să stai ore întregi cu un smartphone în mână și să navighezi peste tot, fără scop și țel
- te minte că îți e mai bine să nu fi prea neprihănit, ca să nu cazi în fanatism. Știe prea bine că un creștin căldicel e eligibil pentru iad
Minciunile lui sunt ca dulciurile. Stau pe masă în bucătărie sau sufragerie. Dulciurile nu ajung singure în gura ta, ele nu te pot distruge pe termen lung dacă rămân pe masă. Mintea ta și membrele tale sunt responabile dacă vor servi sau nu acele dulciuri.
Pentru ca să identifici minciunile diavolului, trebuie să te hrănești cu Scriptura. Să te formezi prin evanghelie. Pentru ca să ai puterea să refuzi minciunile e necesară rugăciunea. Ai nevoie de Duhul Sfânt.
Deci, Scriptură și Duh. Hrănește-ți mintea cu Adevărul și umple-te de Duhul Domnului!