Cunoașterea lui Dumnezeu – calea spre transformare
Nevoia primordială a oamenilor este nevoia de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Unii încep procesul cunoașterii, în timp ce alții resping și se împotrivesc mereu acestei chemări profunde. Cunoașterea Domnului e o chemare, cea mai înaltă chemare!
Păcătosul care acceptă salvarea oferită prin Isus face aceasta pentru că se recunoaște pe sine ca păcătos, dar vede și grația lui Dumnezeu manifestată față de el.
Păcătosul iertat, sfințit de Hristos, nu se mulțumește cu o cunoaștere superficială a Domnului său, ci, își ia timp să stea în prezența Lui. În modul acesta poate fi cunoscut Dumnezeu.
Dumnezeu poate fi cunoscut fiindcă se revelează
Cunoașterea Dumnezeului veșnic e posibilă doar fiindcă El alege să ni se descopere. S-a revelat în natură, în conștiința oamenilor, totuși într-un mod special Dumnezeu se face de cunoscut prin cele 66 de cărți care formează Sfintele Scripturi.
Căile cunoașterii Domnului
În mod practic cunoașterea lui Dumnezeu e ceva dincolo de abstract, aș spune chiar palpabil.
Deși Dumnezeu este Duh, poți interacționa cu El prin rugăciune. Vorbește-I și așteaptă-te să-ți răspundă. Roagă-te, apoi taci înaintea Lui, pentru a-L putea auzi.
Textul sacru ți-L descoperă pe Dumnezeu în moduri și stiluri diferite. Alege să aprofundezi mesajul Bibliei pentru a crește în cunoașterea Dumnezeului veșnic.
Dumnezeu poate fi cunoscut în și prin Biserica Sa, drept urmare ai nevoie de o Biserică bine ancorată în Evanghelie unde să experimentezi cunoașterea Domnului Domnilor.
Folosul cunoașterii Lui
Cunoașterea de Dumnezeu are un scop bine definit. Cu cât Îl vei cunoaște mai mult cu atât Îi vei semăna mai bine. Caracterul Lui (păstrând proporțiile) se va vedea în caracterul tău.
Gândirea ta, vorbirea ta, atitudinile cât și reacțiile tale trimit spre El. Sursa schimbării tale este Dumnezeu.
Întreabă-te
Fă-ți timp zilnic pentru rugăciune și studiu biblic, caută o comunitate care să te susțină și fii deschis să asculți vocea lui Dumnezeu în tăcere.
Oare unde te afli? Pe drumul cunoașterii Lui? Faci progrese? Observi în ce mod se schimbă viața ta în urma experimentării cunoașterii lui Dumnezeu?
Ești gata să-L cunoști pe Dumnezeu și să experimentezi transformarea vieții tale?
Continuă să-ți pui întrebări pertinente care te vor ajuta să evaluezi unde te afli. Abia atunci vei putea să iei deciziile atât de necesare creșterii în cunoașterea Lui.
În loc de concluzie
Te îndemn în Numele Domnului să faci tot ce depinde de tine pentru a experimenta o cunoaștere profundă a lui Dumnezeu. În modul acesta viața ta va cunoaște o înnoire. Te vei bucura de împlinire și semnificație.