De ce?

De ce sunt scaune goale în jurul nostru? De ce după ani de zile de mers la Biserică tratăm superficial slujbele care se organizează acolo?

De ce suntem dispuși să dăm Casa Domnului pentru orice altceva? E o marfă ușor de dat la schimb. Când suntem puși în fața alegerii de a merge, însă apare ceva de făcut, nu amânăm ce avem de rezolvat, ci ne anulăm participarea la slujba Bisericii.

De ce altădată mergeam la ambele slujbe ale duminicii, iar acum ne mulțumim cu o slujbă?

De ce de ani de zile zidurile sanctuarului nu pot depune mărturie că am fost peste săptămână la Casa Domnului? Unde credem că ajungem ignorând în mod consecvent părtășia cu sfinții și cu Domnul?

De ce avem aceeași oameni care vin la Biserică indiferent de vremea de afară sau de ziua în care se anunță întâlnire la Casa Domnului?

De ce doar un simplu gând că suntem obosiți ne convinge să nu mergem la adunarea credincioșilor? De ce totuși având același grad de oboseală reușim să îndeplinim activități acasă sau la muncă?

De ce are așa mare putere o mică răceală sau o mică durere încât renunțăm la o slujbă, în timp ce mult mai răciți ajungem primii la locul de muncă?

De ce nu considerăm prezența la Casa Domnului măcar la fel de importantă ca mersul la școală sau la locul de muncă? Cu toate că mersul la Biserică ajută nu atât trupului vremelnic, cât sufletului veșnic.

De ce dăm urgentul pe important? De ce nu reușim să ne acordăm cuvintele cu faptele? Declarativ toți susținem că ne urmează faptele nu ceea ce am adunat pe pământ.

De ce găsim tot mai puțini apărători ai mersului la Biserică? De ce trebuie să construim predici în care să venim cu argumente viabile care să convingă credinciosul de pe bancă să repete acțiunea și la slujba următoare?

De ce a trebuit să scriu eu aceste întrebări când m-am pornit să termin alt articol început de câteva zile?

De ce, odată cu trecerea vremii, ne obișnuim fără Casa Domnului și ne înstrăinăm de sfinții Domnului? De ce ne autoseparăm de trupul din care facem parte?

De ce nu ne mai simțim familiari cu sanctuarul Bisericii? De ce am crezut șoapta celui rău că nu ni se poate întâmpla nimic rău dacă o rărim cu participarea la slujbele Bisericii?

De ce, în prima fază găsim scuze pentru neparticipare, ca mai apoi să le răspundem celor ce ne întreabă că nu e treaba lor ce facem cu viața noastră?

De ce acuzăm lipsa calității slujbelor? De ce așteptăm discursuri ca pe marile scene ale lumii? De ce așteptăm să ne fie hrănit doar intelectul? De ce ne uităm mai mult la forme?

De ce nu ne lăsăm activitățile nici chiar atunci când vine un predicator bun, celebru?

De ce avem așa o stare de saturație în ce privește cele spirituale? De ce ne incită mai mult politica? De ce o face sportul? De ce filmul sau serialul?

De ce acum în libertate nu avem foamea credincioșilor prigoniți pentru credința lor?

Ce răspuns vei da acestor întrebări?