Învierea lui Hristos – temelia creștinismului

Învierea lui Hristos – temelia creștinismului

Trăirea lui Isus, moartea Lui, dar și învierea Lui au fost extrem de necesare. Ba chiar și înălțarea Sa la cer. E bine să menționăm faptul că Hristosul care șade la drepata Tatălui în glorie, continuă să ne fie de folos, mijlocind necontenit pentru noi.

Nu a existat nici o viață sau moarte care să fie surs atâtor binecuvîntări ca viața și moartea Domnului nostru. Învierea lui Hristos însă a pecetluit toată lucrarea săvârșită de Acesta.

Învierea Domnului a transmit un mesaj de autoritate Diavolului și cohortei lui. Oamenii nu sunt condamnați să fie supuși Celui Rău, ci pot fi salvați prin sângele curs la Calvar.

Necesar, dar insuficient

Venirea lui Isus în lumea noastră a exemplificat în mod plenar cum merită să ne trăim viața. Nimeni nu se putea califica să ne ofere un exemplu mai măreț. Excelența lui Hristos s-a văzut atât în viață, în moarte cât și în înviere.

Măreția lui Hristos poate fi văzută de la Iordan până la Calvar, din pustiu până în grădina mormântului și de pe străzile prăfuite ale Ierusalimului până la locul înălțării.

A fost nevoie ca Hristos să facă mai mult pentru noi decât să trăiască exemplar. Și Domnul nostru nu s-a dat înapoi.

Hristos a murit pe cruce. Nu voi insista asupra acestui fapt. Respingem pe baza unor argumente extrem de solide orice îndoială privind moartea Lui.

Era necesar ca Isus să moară. Trebuia să se întâmple aceasta, nu pentru El, ci pentru noi. Factura păcatelor omenirii se cerea achitată, și nu se găsea nimeni în afara Lui Hristos. Nu îndrăznea nimeni să bea “cupa”, a făcut-o Fiul lui Dumnezeu.

Moartea lui Hristos, dar și felul cum a suportat toată mascarada preoților, falsa judecată a guvernatorului roman, și supliciul la care a fost fizic supus, îl încadra pe Isus în galeria eroilor neînțeles de cei contemporani Lui. Acest aspect era însă insuficient, atât pentru El cât și pentru noi.

A fost nevoie ca Hristos să facă mai mult pentru noi decât să moară. Și Domnul nostru a mers mai departe.

Temelia – pe ce construim

Hristos a înviat. A treia zi după Scripturi. Iată încă un argument că Dumnezeu nu poate să mintă, ce a promis El duce la îndeplinire.

Domnul nostru nu a putut fi ținut în mormântul rece, El a ieșit victorios asupra morții. Boldul morții a fost înfrânt. Hristosul a ieșit victorios asupra hoardelor întunericului. A dezbrăcat domnia lui Satan de puterea pe care o avea.

Temelia credinței creștine e învierea lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.  Adevărul absolut al învierii Mântuitorului ține tot crezul creștinismului să nu se dizolve. Creștinismul dă credit învierii lui Hristos și există datorită învierii, altfel nu am putea vorbi de creștinism.

Biserica datorează învierii lui Hristos totul. Îi datorează însăși existența. Cei care formează Biserica sunt oameni care cred că Isus a înviat din morți.

Un mesaj impregnat de înviere

Trecuți prin experiența deosebită a revărsării Duhului Sfânt, ucenicii Domnului au început să predice Evanghelia. Mesajul central, de bază, prezentat în mod repetitiv a fost învierea Domnului Isus Hristos.

Ucenicii Domnului, impactați de învierea lui Hristos, umpluți fiind de Duhul Sfânt, încep să ”construiască” mesajul pe care îl transmit evreilor pe acest adevăr al învierii.

Apostolul Pavel predică peste tot același mesaj al învierii Domnului. Nu există predică care să nu cuprindă mesajul învierii. Ba mai mult apostolul scrie clar, hotărât și concis despre importanța credinței în înviere.

Învierea motivul asumării riscurilor

Realitatea învierii Hristice le oferă acestora curajul să-și asume riscurile predicării mesajului creștin. Dacă mesajul ”Hristos a înviat” ar fi fost o minciună, nici unul dintre ucenici nu și-ar fi asumat propagarea acelui mesaj.

Să ne aducem aminte de comportamentul celor unsprezece în zilele dinainte de arătarea lui Hristos. Izolare, uși închise, frică de iudei, sunt doar câteva cuvinte cheie ce relevă închistarea în care aceștia se aflau datorită morții lui Isus.

Argumentul veridic – mărturia femeilor

Mărturia de început a învierii lui Hristos e afirmată de niște femei. Ori evangheliștii noului testament, cu toate că erau ancorați deplin în realitatea culturală a societății de atunci, nu se sfiesc să consemneze faptele așa cum s-au petrecut ele.

Nimeni care dorea să ascundă o minciună nu argumenta acea minciună cu mărturia unor femei. Pentru cei care nu cunosc îndeajuns spectrul cultural al iudaismului din vremea Mântuitorului, menționăm că mărturia unei fmeei nu putea fi luată în considerare.

Mântuiți ori nemântuiți

Cine crede se mântuiește. Cine crede în învierea Domnului capătă mântuirea. Nu există mântuire în lipsa mărturisirii cu gura că Hristos a înviat! În termenii aceștia putem vorbi de înviere ca temelie a creștinismului.

Scopul primordial al lucrării mesianice este mântuirea omului. Isus a venit să caute pe cei pierduți și să îi salveze. Partea omului constă în credința în jertfa lui Hristos, care include și învierea. Astfel dar, mântuirea noastră e direct proporțională cu credința în învierea Fiului lui Dumnezeu.

Apostolul e direct și clar, învierea lui Isus e necesară pentru izbăvire din păcate, altfel dacă Hristos nu a înviat, credem degeaba și noi suntem încă în păcat.

Învierea Lui, învierea noastră

Crezul creștin formulat la Niceea anul 325 conține întâi adevărul referitor la învierea lui Hristos, apoi cel referitor la învierea morților și ”viața veacului ce va să vie”. Cel care mărturisește și își asumă acest crez creștin, își afirmă întâi credința în învierea lui Isus, apoi mărturisește așteptarea lui înfrigurată a învierii morților.

Acest crez este esența credinței creștine, e o sumarizare sau o comprimare a mesajului Biblic cu privire atât la lucrarea mântuitoare, la aportul omului, dar și cea privitoare la excathon, sau sfârșitul istoriei.

Pentru a obține o înțelegere completă a adevărului privind învierea lui Hristos și a noastră, nu doar citirea, ci și studierea atentă a Capitolului 15 din prima epistolă către Corinteni scrisă de Pavel este esențială. Acest capitol evidențiază importanța centrală a învierii în credința creștină și explorează legătura strânsă dintre învierea lui Hristos și speranța noastră în viața veșnică.

În creștinism, învierea lui Isus Hristos este fundamentul esențial al credinței, reprezentând biruința asupra păcatului și morții. Eliminarea acestui adevăr ar transforma creștinismul într-o credință morală lipsită de temelia sa teologică și esențială.

P.S. Acest articol a fost publicat inițial în revista „Apa Vieții”, publicația oficială a Pfingstkirche Gemeinde Gottes din Austria.