Creştine, gândeşti ca lumea?

Asimilarea unei persoane şi/sau a unui popor, începe prin ”asaltul” asupra minții. În mod practic, coruperea minții se face finuț și treptat. Prin orice mijloace. În societatea declarată ca fiind democratică, nu vei fi obligat, ci prelucrat. Dacă procesul a reușit, vei ajunge să crezi tu însuți, că te-ai dezvoltat, ești om cu mintea deschisă, nu ai rămas un habotnic, unul care ”trăiește” în Evul Mediu.

Diferit în gândire.

Domnul Isus afirma în faimoasa rugăciune din Evanghelia după Ioan, că ucenicii nu sunt din lume şi pentru aceasta lumea-i urăște. Cererea Fiului, adresată Tatălui, are în vederea protecția ucenicilor în lume, nu scoaterea acestora din mijlocul societății. Așadar, creștinul trebuie să locuiască în ”cetate” dar să gândească diferit de restul locuitorilor ”cetății”.

Gândirea formează caracterul.

Impăratul roman Marcus Aurelius spunea: ”Pe termen lung, sufletul capătă culorile gândurilor tale.” Cât de adevărat.

Acțiunile mele, sunt rodul gândurilor mele. Şi faptele necugetate tot rezultatul gândirii sunt. Nu am gândit pe moment situația, dar filozofia mea de viață a determinat acele fapte.

Plăcerea, dumnezeul suprem.

Apostolul Pavel îi scria lui Timotei, că în vremurile din urmă oamenii vor iubi mai mult plăcerea (venită prin orice mijloc) decât pe Dumnezeu.

Oglinda, se poate că este cel mai uzat obiect din tot universul. Ca personajul din poveste, ne uităm şi noi către oglindă, dorind să ni se spună şi nouă că suntem cei mai frumoşi, sau cel puțin, mai frumoşi ca aceia pe care nu-i suportăm.

Hainele pe care le purtăm vorbesc despre plăcerea de a ne etala trupurile (rețelele de socializare oferă cadrul să ne vadă cât mai mulți).

Plăcerea de o clipă rezultată din activități imorale, relații neserioase, căderi repetate în aceleaşi patimi arată înspre filozofia de viață pe care am adoptat-o.

Ne iubim pe noi înşine extrem de mult. Iubim să ne simțim foarte bine. Aceasta este imaginea în oglindă a lumii contemporane. Individul vanitos.

Banii pe care îi iubim.

Iubim obiectele mai mult decât aproapele. Ne mințim pe noi şi pe cei dragi repetând la nesfârşit că muncim pentru familie. Familia ar putea trăi şi cu mai puțin, dar pentru că gândirea noastră e în ton cu veacul, ne amăgim şi ne distrugem familiile.

Cheltuirea banilor ne arată ce fel de gândire avem. Felul cum ne împărțim venitul, dacă avem în vedere săracii, lucrarea de evanghelizare şi alte “investiții” care rămân, comunică faptul că filozofia noastră de viață nu se limitează la efemer, la vremelnic.

Implicațiile gândirii greşite în slujire

Exemplificarea gândirii greşite ar putea atinge şi dimensiunea slujirii creştine.

Ce folos să avem rezultate care “să provoace” invidie în ceilalți colegi de slujire, dacă familia e neglijată? Ce folos să ne bucurăm de rod bogat şi sufletul nostru să fie nehrănit şi epuizat?

Cealaltă fațetă a monedei, arată înspre o slujire în care oamenii nu sunt importanți pentru noi, ci forma, tradiția. Cu o gândire lumească, vom fi reci şi insensibili cu oamenii. Vom prioritiza organizația religioasă în detrimentul oamenilor.

Analizează-ți gândirea

Analiza vieții tale, va evidenția ce fel de gândire ai. Te-a corupt sistemul lumii? Filozofia ta de viață e filozofia consumeristă, hedonistă, narcisistă?

Cel mai bine realizăm nivelul de corupere al minții noastre când lăsăm Duhul prin Cuvânt, în timpul rugăciunii să ne lumineze cugetul. Nu avem soluții magice, decât experimentarea prezenței lui Dumnezeu în intimitatea relație cu El.

“Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbaţi în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” 2 Corinteni 3:18 VDC