Neglijata sărbătoare
Îmi dau seama, fiind în preajma sărbătorii învierii Domnului Isus că, aici unde mă aflu, praznicul stă gata să vină și eu nici nu am sesizat apropierea lui. Care sunt cauzele? Sunt multiple.
Poporul austriac și în general societatea occidentală acordă o mult mai mare importanță Crăciunului decât Paștelui. La sfârșitul anului firmele se închid pentru una sau chiar două săptămâni, de Paște însă lucrurile stau altfel.
Este de la sine înțeles că instinctul religios în Occident e prea nesemnificativ să fie luat în calcul. Putem vorbi de iepurași și ouă, nu de Hristosul înviat. Caut o fotografie pentru acest articol, scriu cuvântul ”paște” și ce credeți? O mare de ouă și iepuri îmi invadează displayul laptopului. Despre asta vorbim.
Starea de fapt, numită oficial, pandemie, ne-a bulversat în așa măsură că aproape nu mai știm cum să ne comportăm. Ne bucurăm că mai putem să participăm măcar la o slujbă pe duminică și aceea de o oră și jumătate.
Astăzi, am terminat de citit cartea lui Yancey Philip, Zvonurile unei alte lumi, și am ajuns să-i dau dreptate. El susține că lumea invizibilă a lui Dumnezeu nu intră cu forța în viața noastră, nu ne dă dovezi foarte puternice despre ce există dincolo de timp și spațiu, ci avem doar zvonuri. Pentru a remarca spiritualul și supranaturalul, trebuie să ne facem timp, să ne oprim și să devenim conștienți de existența lumii spirituale a lui Dumnezeu.
Realizez și eu că pot să treacă evenimente spirituale pe lângă mine și să nu le observ prezența, să nu le identific originea și în definitiv să nu fiu binecuvântat de lucrarea lui Dumnezeu prin intermediul acestor sărbători.
Există riscul să fim asimilați de cultura necreștină în mijlocul căreia trăim. Nu ne pierdem identitatea pentru o neglijență, dar cu asta începe. Atunci când efemerul, ce este trecător, ne fură mințile, atunci când rutina vieții, munca și/sau distracția ne preocupă prea mult, devenim robi ai prezentului, fără să nutrim așteptările spirituale, care ne-au fost promise în Carte.
Sărbătoarea morții și învierii lui Isus Hristos este cea mai importantă sărbătoare, care nu trebuie trecută cu vederea, ci trăită la maxim. Nu prin fast, haine noi și mâncare care să ne ispitească la îmbuibare, nu așa.
Reflecție, meditație, rugăciune cu mulțumire și nădejde că Hristosul înviat vine după credincioșii lui. Așa, îndrăznesc să spun, ar trebui să prăznuim acest deosebit Praznic, care ne leagă de cer și ne ridică ochii spre cer. De acolo ne vine izbăvirea!