Tineri

Unde eşti?

Ai fost născut din nou. Ți-ai predat viața Domnului Isus. Ai început să umbli cu Dumnezeu. Apoi?

La început erai plin de emoție. Erai atent și cum pășeai. Ce mai, fiecare respirație era dedicată lui Hristos.

Biblia și Biserica erau atât de importante pentru tine. În rutina zilnică, viața ta nouă era centrată pe aspecte creștine. Acum?

Ai renunțat la obiceiuri păcătoase, ai adoptat un stil nou de viață. Ai devenit un om nou, cu perspective noi. Ce fericit erai. Cât te-a ținut?

Te-ai oprit? Te-ai oprit din alergarea ta pe drumul credinței? Te-ai oprit din preocuparea ta intensă pentru Isus și Cuvântul Lui?

E rău că ai mai coborât din așteptări. E foarte trist că ai mai lăsat standardele vieții tale noi, dar există speranță.

Nici tu nu ți-ai propus o asemenea ”coborâre”. Visele tale erau caracterizate de viață, de culoare. Cu siguranță, ai vrea să revi de unde ai plecat, dar ști că e foarte greu și poate că nu găsești în tine resurse.

Dacă astăzi citești aceste rânduri, te regăsești, sau ești prin zonă, îndrăznește. Nu-i totul pierdut. Până la urmă fii risipitori sunt așteptați mai mult decât își dau ei seama.

Revino, în caz că ești plecat, iar dacă ești aici, pierdut în casă, lasă-te găsit.

Tu ști prea bine că nu ești fericit. Cum poți fi, când ai dat pacea sufletească pe o așa zisă libertate.

Vino, inima Tatălui suspină după tine fiule, fică.

Fă acest efort de întoarcere, pentru binele tău, pentru viitorul tău.

Când ai să te întorci, ai să zbori. Nu vor fi sentimente să exprime împlinirea ta, pentru că în brațele Tatălui, în Biserica lui Hristos, ești acasă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *