Reflecție asupra “vinovăției” lui Dumnezeu !
Dumnezeu nu e cea mai la modă persoană, spunea un predicator, dimpotrivă e cea mai înjurată, cea mai disprețuită şi detestată persoană. Acelaşi distins slujitor, remarca faptul că, secolului 20, vreme în care s-a afirmat răspicat moartea lui Dumnezeu, îi corespund cele mai mari dezastre provocate şi realizate de către om, şi anume cele două războaie mondiale. Se cunosc ororile comise şi efectele războaielor, culminând cu războiul rece.
Situația de față, o criză unică în istoria planetei, COVID-19, aduce în discuție întrebarea următoare: “De ce se întâmplă astfel de catastrofe dacă Dumnezeu este atotputernic şi bun?”
Acest tip de întrebări sunt prezente pe buzele tot mai multor oameni. E drept unii sunt răutăcioşi şi folosesc prilejul să-L atace încă odată pe Creator, dorind prin aceasta să spună că de fapt Dumnezeu nu e aşa cum îl descrie Biblia. Foarte probabil că şi oameni care cred în Dumnezeul Sfintelor Scripturi, să se trezească că le trec prin minte astfel de gânduri.
Felul acesta de întrebări rostite sau doar gândite, când are loc o catastrofă sau ceva terifiant, când moare cineva drag sau un copil e abuzat, arată foarte clar un fapt şi anume că la nivel colectiv s-a format un tipar de gândire, prin care Dumnezeu e acuzat, că El nu este ceea ce pretinde că este, altfel nu ar avea loc asemenea grozăvii.
Auzind zilele aceastea din nou o întrebare de genul acesta, mi-a trecut prin minte următorul gând pe care l-am făcut cunoscut interlocutorilor mei: “De ce Dumnezeu e făcut responsabil de tot răul ce vine peste omenire, însă nu e glorificat pentru tot binele ce-l experimentăm în fiecare zi?”
De ce avem două feluri de măsuri? De ce ne asumăm meritul pentru o reuşită la un examen? De ce-l copiem pe Nebucadnețar folosind succesul profesional sau financiar pentru a ne “îmbăta” cu apă rece cum că noi am realizat acele lucruri spre slava noastra? De ce îl găsim bun pe Dumnezeu doar pentru a-l face “un țap ispăşitor” pentru fiecare nenorocire chiar nefericire abătută asupra noastră?
Astăzi, trăim cum vrem, dar avem aşteptări deosebite. Măcar cei din Antichitate aveau grija aceasta să nu-şi supere zeul că va fi vai de ei. Ne asumăm reuşitele şi ne delimităm de orice situație nefericită. Căutăm, ca Adam şi Eva altădată să aruncăm vina şi implicit, să afirmăm că nu noi suntem vinovați de starea de fapt.
Fiind conştient că nu avem răspunsuri la toate întrebările şi că foarte probabil ca mintea noastră limitată să nu înțeleagă felul de a lucra al lui Dumnezeu, încerc totuşi să fac câteva remarci pe marginea acestui gen de întrebări.
Dumnezeu nu-şi “pierde” nici din atotputernicie nici din bunătate îngăduind astfel de catastrofe.
Dumnezeu nu poate fi acuzat că e slab şi rău din pricina faptului că se întâmplă nenorociri pe pământ. Potrivit textului sacru, tot ce e bun şi desăvârşit vine de la Dumnezeu.
Nu trebuie să uităm totuşi cine e stăpânitorul lumii acesteia, atât Domnul Isus cât şi Pavel amintesc acest subiect. Nu trebuie uitat nici faptul că, păcatul e activ pe pământ şi tot răul e rezultatul alegerii libere a omului in Eden.
Vorbim mult despre principiul cauză-efect. Nu-i aşa că de prea multe ori singuri ne scriem soarta, nerespectând nici cele mai elementare reguli ale naturii şi firescului.
Consider că, preocuparea mea trebuie să fie cum pot ajuta ca această criză să fie depăşită. Rugându-mă, respectând normele de igienă, prevenind răspândirea virusului dar şi prin încrederea asumată în Dumnezeu, salvatorul.
Mărturisesc că definesc maturitatea şi în felul următor: să nu-ți ocupi mintea cu căutarea unor răspunsuri limitate şi incomplete, ci să ai încredere că Dumnezeul descris în Biblie ca vindecătorul evreilor muşcați de şerpii înfocați, ne poate vindeca şi pe noi azi.
Doamne, salvează omenirea de Coronavirus şi totodată salvează-ne de o gândire subiectivă şi răuvoitoare.