Poezie de toamnă

Sunt într-o încăpere cu pereţi din sticlă. Mă uit pe fereastră. Afară e toamnă. Frunzele ruginii care împodobesc pomii, îmi transmit aceasta.

Este a 31 toamnă pe care o încep. Au fost toamne binecuvântate. Toate. Grele şi uşoare, în funcție de ce s-a abătut peste mine.

Īmi place toamna. Niciodată însă, nu o aştept. Toamna, mă ajută să ma gândesc foarte serios, la trecerea vieții.

Privind pe fereastră, mi-am adus aminte de o poezie. Am recitat-o de câteva ori. Pe vremea când rosteam poezii. A trecut acea perioadă a recitării. Motivația pentru care am recitat: simțeam că fac prea puțin pentru Biserica lui Hristos.

Va las aici, celebra poezie a fratelui Emil Bulgăr. Plecat deja de ani buni in veşnicie.

Poezia descrie foarte plastic un fapt de necontestat. Viața trece extrem de repede. Dacă ar fi asta tot, tragică ar fi soarta muritorilor. Nădejdea primăverii cereşti, pe alte meleaguri, ne umple inimile de bucurie.

Aştept primăvara lui Isus. Nădejdea mea este că voi fi pentru totdeauna cu Domnul. Eşti şi tu în aşteptare? Te caracterizează aceeaşi nădejde? Ferice de tine !!

A câta oară spun: e toamnă iară?
A câta oară roade îmi culeg?
A câta oară ochii-mi numărară
Cocorii-n cârduri, cârduri când plecară?
Ai ştii să-mi spui acum a câta oară?

În geamul meu bat frunze-ngălbenite.
Desprinse de pe ramurile lor,
În ele văd o lume pe sfârşite
Sunt triste frunzele… sunt ruginite
Ai ştii să-mi spui ceva din taina lor?

Din tot ce-a fost, rămâne-va sămânţa.
Viaţa nouă-n rodul copt, cules.
Aceasta va rămâne-n primăvară
Pentru eterna, fericita Ţară
Ca o comoară-n tainic înţeles.

A câta oară spun: e toamnă iară?
Şi-a câta oară frunze-mi bat în geam?
Când an de an cocorii se-nşirară
De ce să mai întreb a câta oară?
Îmi spun toţi anii mei desprinşi din ram!

Odată, n-oi mai întreba: “a câta oară”?
Căci forma vieţii din trecut s-a dus…
În existenţa mea spirituală
În noua şi cereasca primăvară
Nemuritor voi fi lângă Isus!