Biserică

Închinare sau aşteptare?

Sondajele de opinie vorbesc despre o scădere a încrederii oamenilor în instituția Bisericii. Există persoane (cândva creştini practicanți) care abandonează Biserica. Am ajuns să vorbim despre membri activi şi inactivi. Între credincioşii care frecventează regulat slujbele duhovniceşti, sunt nemulțumiri cu privire la calitatea slujbelor din cadrul închinării publice.

În articolul despre relevanța slujbelor bisericilor evanghelice, vezi aici am accentuat responsabilitatea liderilor Bisericii privind calitatea slujbelor spirituale. Îmi mențin opinia, cum că trebuie căutate soluții viabile ca slujirea (în special predicarea Cuvântului, dar nu numai) să devină mai atractivă şi mai de folos.

Privite lucrurile dintr-un anumit punct de vedere, cel al pragmatismului (ce câştig de aici?), aşteptările enoriaşilor sunt legitime. E un câştig şi dintr-o atitudine critică (constructivă), pentru că o astfel de poziție conduce la ridicarea nivelului. Nu trebuie să ne mulțumim cu puțin şi de slabă calitate.

Dorind să fim obiectivi, şi să privim slujirea ca un întreg, trebuie să luăm în calcul şi scopul cu care participăm noi la slujbă. Cred că prea ne-am obişnuit să ne uităm la cel de lângă noi, sau la cel care ne slujeşte pe noi, şi să observăm ce face el greşit sau ce ar putea îmbunătății.

Scopul credinciosului în cadrul slujbelor sfinte e închinarea. Dincolo de aşteptarea mea de la slujirea fratelui sau a sorei mele, eu trebuie să ma focusez pe această acțiune a închinării înaintea Domnului. Dumnezeu îmi va cere socoteală privind felul cum m-am închinat.

Oare, aşteptarea de a asculta o predică bună, sau o muzică de bună calitate nu ne distrage de la actul închinării? Aşteptarea de a primii ceva calitativ nu e un scop în sine, pe când închinarea este.

Cred cu tărie că Dumnezeu e prezent la slujbele noastre şi ne vorbeşte, relaţionează cu noi. Până la urmă dacă adunăm în inimi resentimente, neîmpliniri datorate predicilor de slabă calitate, nu avem nici un câştig. Nu aceasta e chemarea noastră. Vă chem să căutăm, ca la toate slujbele să ne bucurăm de Dumnezeu, lăsându-ne surprinşi de cine e El (şi pentru noi).

Accentul ar fi indicat să se pună, nu atât pe ce primim cât pe ce oferim, şi anume închinare lui Dumnezeu şi slujire sfinților.

Domnul aşteaptă de la noi, ca începând de pe băncile Bisericii să ne îndeplinim funcția de mădular în trupul lui Hristos. În felul acesta, fratele şi sora mea vor fi binecuvântați prin mine. Nu aştepta să primeşti, ci învață-te să oferi.

Cred că ar trebui să spargem un tipar încetățenit de multă vreme şi anume, să nu mai fim doar vecini de bancă în Biserică ci să fim ce ne numim, frați şi surori.

Aşadar, să ne preocupe persoana lui Dumnezeu în cadrul slujbelor divine, cât şi credincioşii care participă împreună. Dacă fiecare îşi îndeplineşte cu seriozitate responsabilitățile (închinării şi slujirii) e imposibil ca Dumnezeu să nu ne sature sufletele, pentru că noi ne închinăm, nu aşteptăm.

Doamne ajută !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *