Organizarea Bisericii,  Slujire publică

Cum identific dacă sunt un activist religios?

Identificăm în viețile noastre o dificultate, nu tocmai ușoară. Mă refer, bineînțeles, la cei care se află în Biserică și contribuie într-un fel sau altul la viața liturgică a Bisericii, sau chiar la viața Bisericii din afara zidurilor casei de rugăciune. Slujesc de dragul slujirii sau de dragul Domnului? Asta e întrebarea care mă frământă.

Întrebările sincere pot atrage răspunsuri pertinente

Există riscul foarte mare ca să mă aflu într-o stare de muncă susținută, de dedicare totală, dar în definitiv să nu fie de dragul Domnului sau a lucrării Lui. În sensul acesta, fiindcă eu însumi sunt implicat până peste cap în slujire, caut răspunsuri. Eu îmi organizez viața, programul, în funcție de slujirea în Biserică, mai cu seamă fac referire la faptul că, slujind tinerii, îmi planific lucrurile în așa fel ca să nu lipsesc și să fiu cât mai mult prezent. Așadar, eu sunt bisericos. Doar atât? E suficient? Asta cere Dumnezeu?

Îmi vin în minte întrebări despre limita, granița, dintre activismul religios și pasiunea reală pentru Dumnezeu, pentru oameni. De unde știu că nu fac ceea ce fac pentru că îmi iubesc slujba mea, şi nu pe Domnul? Mă implic nu doar la tineret, ci oriunde este nevoie de mine. Soția nu de puține ori a fost surprinsă că eu nu am refuzat chemarea, deși contextul îmi era total nefavorabil, gen ture de noapte, oboseală extremă și altele asemănătoare. Disponibilitatea asumată e tot ceea ce se caută la un om care e dedicat, dar mă întreb cui sunt dedicat, doar cauzei, slujirii de moment sau și Domnului?

Păcatul ca mod de viață. Robia

Întrebările de mai sus sunt cât se poate de legitime. Fiecare lider sau om implicat trebuie să și le adreseze, chiar singur. De ce nu? Mi-am adus aminte de ce le va spune Domnul acelor oameni care au slujit ca nimeni alții. Îmi veți spune că respectivii trăiau în păcat în timp ce slujeau sau au slujit și mai apoi au decăzut. Să fie acesta un răspuns ce vizează întrebarea din titlu? Curăția sufletească să fie un test al râvnei pentru Dumnezeu? Conform Evangheliei, slujirea în puritate e singura care contează. Deci, am stabilit că trăirea în păcat și slujirea în același timp, ne sugerează cât se poate de clar că nouă nu ne pasă de perceptele Dumnezeului a cărui lucrare o facem, ci avem alte interese. Ce ironie și ce tragic până la urmă, să faci o lucrare așa zis în Numele Lui, pentru onoarea Lui, dar totuși să nu ai “probleme” să calci flagrant și repetitiv în picioare Cuvântul Domnului.

Atunci când afirmăm că trăirea în păcat ne descalifică de la o slujire dedicată cauzei Hristosului Domnului și mai degrabă ne definește ca pe niște activiști religioși, lăsăm loc mare pentru interpretare. Din această pricină, propun să mergem puțin mai în detaliu și să exemplificăm în ce anume constă această trăire în păcat.

Viața personală, sub lupă

Cred că putem începe de la viața personală a liderului. Aici am putea vorbi despre următoarele:

  • necredincioșie față de Dumnezeu privind curăția sexuală. Am zis să încep cu ce e mai grav, cel puțin în ochii noștrii
  • lăcomie de avere. O mare ispită a zilelor noastre și nu numai. Și, se prea poate chiar să argumentăm lăcomia cu ideea că noi slujim și e necesar să fim recompensați sau mă rog să primim și să avem privilegii. E clar cred că nu e vorba despre un salar lunar care din perspectivă biblică e necesar.
  • relații rupte cu soția și copii (asta ca să ne limităm la familia restrânsă). Soții și copii care efectiv se chinuie cu soțul, respectiv tatăl acasă, deși el e un mare și onorat slujitor, a cărui părere o așteaptă atâția și atâția. Apostolul Petru vorbește despre rugăciuni împiedicate din motive de lipsa înțelepciunii în comportamentul bărbatului față de soția lui. Cred că dacă rugăciunea acelui ins îi va fi împiedicată, cu atât mai mult întreaga slujire va avea de suferit.

Analiza slujirii

Trăirea în păcat, depășește limitele vieții personale și se exprimă chiar în ce privește slujirea propriu-zisă. Exemplele de mai jos cred că sunt sugestive:

  • conducerea despotică sau dictatorială trădează identitatea celui care slujește. Se așteaptă de la lideri să fie exemple, nu să stăpânească cu mână de fier. Dacă vine un altul și e mai bine văzut, îți ie-i transferul? Sau mai grav, nu mai dai pe la Biserică?

Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine; nu ca și cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei. 1 Petru 5:2,3 VDC

  • mândria care merge înaintea pieirii după cum bine spune Scriptura, poate fi o imagine a unui activist religios și nu a unui om pasionat de Creator. Aroganța aceea fățișă care îndepărtează oamenii în loc să-i apropie. Diavolul încă îi înșeală pe unii, spunându-le că ei sunt la un alt nivel decît ceilalți, ei fac parte dintr-o categorie aleasă, hăruită special. Atunci când tu le știi pe toate și nu poți primi sfatul unuia sau al altuia..
  • Dumnezeu atenționa pe Israel să nu aibă două feluri de măsuri. Cererea aceasta e valabilă și în ceea ce îi privește pe lideri, să nu facă diferențe, ci să-i trateze pe toți la fel. Și pe acela ce face doar probleme? Dar pe acela care nu-și plătește contribuția? Pe cel mai vocal la adunările generale trebuie să-l lovești public să vadă alții și să ia aminte? Nu. Neamurile, prietenii liderului sunt privilegiați, ei fac parte din excepția de la regulă? Dumnezeu urăște un astfel de comportament.

Dumnezeul nostru e minunat și prin faptul că nu ne tratează ca pe niște roboți care nu au voie să greșească, deaceea dacă ați parcurs în liniște textul ați înțeles foarte bine faptul că activismul religios e prezent acolo unde există o trăire în păcat, acolo unde păcatul e permanetizat. Nu am vorbit de accidente, de greșeli reparate cât mai repede și cu cea mai mare repsonsabilitate și smerenie.

”Rugăciunea asta Doamne, Tu să mi-o asculți mereu”

Închei cu rugăciunea ca să nu mă lase Domnul să fiu un activist religios, un om care muncește și se implică pentru a aduna glorie sau chiar foloase materiale, dar a cărui viață să fie înrobită de tirania păcatului, ci să fiu un lider care mai presus ca slujirea mea și înainte de ea, să fiu atent cu dragostea mea față de Dumnezeu dar și cu atitudinea mea față de păcat, urându-l și luptând împotriva lui până la sânge.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *