Viață creştină

Ce dar să-i dau Domnului 

Înainte de a mă apuca de scris, mi-am întrebat fata cea mare ce crede ea că se potrivește să-i dau ca dar Domnului. Răspunsul ei a venit sub forma unor cuvinte cheie ca: viața, timpul, ascultarea, mulțumirea. Cred că dacă mai insistam, lista putea fi mai lungă. 

Ce ai tu mai important: propria-ți viață 

Darul cel mai potrivit pentru Domnul Hristos ești tu însuți, sau cum a spus fica mea, viața ta. Dar îmi vei spune că te-ai dăruit deja Domnului, și eu te cred. E o realitate în ceea ce spunem, o dovedim și cu fotografia de la botezul în apă. Afirm, pentru acuratețea subiectului, că momentul predării Domnului e unic, însă e necesar să ne angajăm într-o consacrare zilnică și dedicare permanentă. 

Atenționările repetate în textul sacru ne dezvăluie faptul că nevegherea și tratarea vieții de credință, în mod superficial, ne înstrăinează de Dumnezeu. Acest fapt ne determină să credem că nu ajunge să ne fii dăruit o dată viața Domnului dacă nu trăim în permanență în prezența Lui. Trecutul tău spiritual onorant, nu ajută cu nimic prezentului tău sumbru.  

Dumnezeu așteaptă credincioșie permanentă, nu ascultare ocazională. Creștinul doar de sărbători, sau creștinul doar de duminica, nu e ce a intenționat Dumnezeu. Darul tău pentru Domnul trebuie să fie întreg și fără cusur, aceasta presupune dăruire totală. 

O înțelegere clară privind dedicarea pe deplin Domnului, ne poziționează corect și în relația cu Biserica lui Hristos. Oamenii dăruiți Domnului fac parte din Biserică și își coordonează viața ținând cont de atât de slujbele publice ale bisericii, cât și de slujirea Bisericii în toate departamentele ei. 

Apostolul Pavel apreciază creștinii din Macedonia că deși trăiau într-o sărăcie lucie, au dăruit pentru creștinii care se aflau în nevoie, dar înainte de a dărui material, sau ca să poată dărui din resursele lor financiare, s-au dăruit pe sine Domnului. Doar respectând această ordine te va lăsa inima să oferi ajutor, și să o faci cu o motivație corectă, pentru un scop măreț. Abia de acum putem aprecia că se poate să dăruim Domnului, timpul, energia, resursele noastre de orice fel. 

Ce ai tu de valoare: resursele financiare 

Domnul Isus nu mai e printre noi, e de mult plecat la ceruri, cu toate acestea El are frații lui printre noi. Creația mâinilor Lui se află oriunde pe pământ, în orașele noastre, pe strada sau scara blocului unde noi locuim, la locurile noastre de muncă și la școlile pe care noi sau copiii noștri le frecventăm.  

Ce credeți: putem face ceva pentru frații Domnului, pentru omul creat de El? Și oare nu consideră Domnul că făcând câte ceva pentru semenii noștri, pentru El facem? Și nu va veni oare o zi a răsplătirilor? 

Dăruiește Domnului din darurile tale, din belșugul tău, dă și din puținul tău. Nevoi au fost și vor fii tot mereu, ocazia se va ivi, mă va găsi pe mine pregătit să mă implic? Chiar dacă noi nu am auzit de situații limită, de sfinți sau nesfinți cu probleme, periodic se organizează, la nivel de biserică locală sau la nivel de cult, campanii de ajutorare, ești pregătit să te implici? 

Ce ai tu de mare preț: prietenia ta 

În mijlocul unei societăți și chiar a unor biserici stabile financiar se regăsesc nevoi care ne surprind și ne găsesc nepregătiți sau aproape nepregătiți. 

Nevoile de bază pentru existența trupurilor sunt satisfăcute, mâncare și haine avem din belșug, doar că omul nu e doar trup, ci și suflet. De altceva e neapărat nevoie în vremea noastră și anume relația sinceră, încrederea pe care așa de puțini o pot cultiva și mai puțini îndrăznesc să o ofere. 

Dăruiește-i lui Hristos prietenia ta. În mod practic aceasta înseamnă ca în această societate individualistă, tu să vezi în cel care așteaptă ca și tine la casa de la supermarchet mai mult decât un cumpărător grăbit, un suflet flămând după iubire. Tânărul cu părul poate prea mare, pentru tradiția noastră bisericească, în mod indirect îți transmite să-l iei în serios și să-o oferi prietenia ta. Oamenii sunt singuri și plini de răni interioare, tinerii au nevoie de modele, care să se coboare la ei și fără să le țină o lecție de dirigenție, să plângă împreună cu ei.  

Darul cel mai potrivit de aceste sărbători poate fi rededicarea vieții tale, dărnicia ta, și mai mult ca banul tău, e nevoie să dărui timpul tău unei generații dezorientate, dar totodată însetată de dorința unei semnificații care poate fi descoperită împreună cu tine și cu mine. 

Doamne ajută! 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *