Nevoia după Dumnezeu

Acei adidași albi s-au deteriorat. E posibil să fi apărut doar două zgârieturi. Cei dinaintea ta, părinții, bunicii, pot considera că zgârieturile sunt nesemnificative. Tu însă care ai și dispui, sau ai primit ceea ce ai, ai ajuns la concluzia că a apărut o nevoie.

Nevoia evidentă e să mergi la cumpărături. De preferat într-un mare mall. Ori în cel mai mare mall care poate fi online-ul.

Toamna a adus acea dată limită când trebuie montate pe mașina ta cauciucurile de sezon. Nu îți permiți să călătorești cu orice fel de cauciucuri pentru că nu vrei să riști. Mergi în garaj și remarci că acei milimetrii limită, care sunt permiși de legislație pentru a circula pe șosele, nu mai cadrează pneul tău. Drept urmare, ești nevoit să cheltuiești bani pe un nou set de cauciucuri.

În bucătăria mamei tale, unde adesea intri ca să exersezi pentru a te desfăta culinar, observi că uleiul sau făina, ori acel condiment preferat lipsește. A apărut o nevoie pe care nu o tratezi superficial, ci te îmbraci și mergi să procuri cele necesare.

Răspunsul nostru la apariția unor nevoie normale, umane, e unul prompt și categoric. Facem ce facem și acoperim, îmbrăcăm, săturăm învelișul acesta exterior. Procedăm corect. Nevoile sunt pentru a fi împlinite.

Privind dincolo de ce vedem

Există totuși momente când te simți copleșit de toată treaba pe care o ai de făcut. Apar situații când ești descumpănit de provocările ivite. Suntem pregătiți să facem sacrificii deosebite în vederea împlinirii nevoilor. În tot amalgamul vieții, mai există niște nevoi. Cele urgente, cele care ne dau semnalele cele mai intense, nu sunt singurele nevoie pe care le avem.

Omul – eu, tu sau dumneata – avem o nevoie supremă. Acea nevoie ar trebui să primească atenția noastră cea mai concentrată. Nevoia e evidentă, însă ori o estompăm, ori traducem semnalele sale ca fiind provocate de alte aspecte.

Chestiunea dureroasă e că nu asociem ce ni se întâmplă sau stările prin care trecem cu nevoia aceea, ci punem totul pe seama, alimentației, a contextului în mijlocul căruia ființăm sau afirmăm că e o fază trecătoare a ciclului vieții.

Nevoia de Dumnezeu există în fiecare persoană. Acolo în străfundul inimii e o chemare, un strigăt care așteaptă o acțiune concretă.

Nevoia de Dumnezeu nu trebuie umplută cu surogate ca religiozitate ori fapte bune. Nici trăirea unei vieți morale, cu atât mai puțin desfătarea în lume nu ne satură golul interior.

Mai mult decât avem acum

Am fost creați pentru relații pline de semnificație, iar prima relație pe care ar fi bine să o cultivăm cu grijă e cea cu Dumnezeul etern. Pe fundamentul acestei relații, care înseamnă împăcare cu Tatăl, mai apoi putem clădii relații corecte și împlinitoare cu aproapele nostru.

Nevoii de Dumnezeu ar fi bine să-i răspundem cu lectură biblică, cu aprofundarea textului sacru.

Pe drept putem vorbi că înțelegem acea nevoie adânc îndrădăciantă în noi atunci când zăbovim în convorbire cu Creatorul nostru.

O, da – graba de a ajunge în locul unde merg sfinții, la adunarea credincioșilor e dovada că vedem dincolo de efemer, de ce putem vedea cu ochii trupului.

Chemarea sufletului

Răspunde nevoii sufletului neîncetat, neîntârziat. Un suflet săturat de Dumnezeul care-L locuiește e cadrul ideal pentru o viață plină de pace și fericire.

Vă chem să nu fim superficiali în manifestarea spirituală a vieții de creștin.

Să nu mâncăm spiritual în fugă, să nu vorbim în cuvinte puține cu Tatăl care ne-a adăpostit în Sine. Să nu neglijăm partea din noi care e veșnică.

Vom exista dincolo de nevoile acestei vieți. Vom exista dincolo de relațiile pe care le avem aici. Vom exista în prezența nemijlocită a Dumnezeului triunic.