Relația cea mai importantă!

Societatea e formată din oameni care relaționează. În lipsa relațiilor, societatea nu ar funcționa.

Relațiile pot fi de ordin familial şi nu numai. Cu cei numiți de noi prieteni, avem relații de prietenie. Vecinii se pot bucura între ei deasemenea de relații, dar şi cei care frecventează aceeaşi biserică.

Relațiile diferă în “intensitate”. Avem relații mai “strânse”, pe care ni le dorim şi pentru care luptăm. Dar vorbim şi despre relații pe care trebuie să le avem. Ne obligă “contextul” sau/şi locul unde activăm. Sfântul apostol Pavel, reitera faptul că, atât cât depinde de noi să trăim “în pace cu toți oamenii”.(Romani 12.8).

Dincolo de aceste legături cu cei mai sus amintiți, există un alt tip de relație, de care bine ar fi trebuie să ne-o dorim neapărat. E relația dintre noi, creația şi Creator. Relația dintre mine şi El, Dumnezeu. Această relație are nevoie de un început şi e foarte important să nu cunoască niciodată o finalitate.

Relația cu Dumnezeu, e singura noastră posibilitate de a ne mântui sufletele. În afara ei, nu este mântuire. Cine crede acest adevăr afirmat de Scripturi, va face tot ce depinde de el, ca relația să crească şi să dobândească atât profunzime cât şi intimitate.

Relația omului cu Dumnezeu, nu e mijlocită de oameni. Asta înseamnă, că vorbim despre o relație personală, directă. Fiecare om e prețuit de Dumnezeu. În virtutea acestui adevăr, a fost în stare să-şi jertfească singurul lui Fiu.

Dumnezeu se asteaptă să fim oneşti. El nu poate fi folosit. Cine încearcă aceasta, pierde harul relației cu El. Iubirea e cuvântul ce defineşte cel mai mult relația. Dumnezeu trebuie iubit, nu atributele pe care le-ar putea manifesta în folosul nostru.

Relația dintre noi şi Dumnezeu trebuie să fie o relație deschisă la noi provocări. Umblarea cu El e cea mai fascinantă şi totodată palpitantă aventură.

Relația prorundă dintre Dumnezeul nevăzut şi noi muritorii, transcede efemerul şi conclude într-o părtăşie neîntreruptă, în veşnicia lui Dumnezeu.