Viață creştină

Cum abordezi viața atunci când ai greșit?

Neatenție. Superficialitate. Da, pot fi cauzele nereușitei tale. E bine să le poți identifica. Dacă ști de ce ai greșit, cum de s-a întâmplat, o mare parte din greșeală e rezolvată.

Afectat până în cer și înapoi 

Te dai de ceasul morții. Ești mai mult decât frustrat. Îți piere pofta de viață. Zâmbetul e pe alte fete nu pe a ta. 

Te doare inima. Devii nervos și nefericit. Nu te mai mulțumește nimic. Altădată oamenii dragi ție te înveseleau, astăzi îi repezești chiar și pe ei.

Mintea ta e tărâmul întrebărilor care mai de care . E un talmos balmeș. O harababură. Nu mai reușești să fii lucid. Ești atât de dezamăgit încât te întrebi dacă vei mai primi o șansa, dacă mai poți merge înainte. Cele mai multe întrebări care te chinuie sunt gratuite. Faci prea mult caz.

Nu ești onest. Nu îți pasă și cauți scuze

Am greșit și ce, alții nu au greșit? Ai greșit din cauza lui x și y. Dacă te-a deranjat. Conjunctura nefavorabilă. Ai întâlnit pe cine nu trebuie. 

Lasă ca oricum și asta trece. Vin alte situații mai favorabile. Am greșit, dar puteam greși mai mult. Îmi este egal. Am făcut altădată atât de mult bine și nu mi s-a arătat recunoștință. Au trecut cu vederea dedicarea și sacrificiul meu. Dacă pun în balanță lucrurile bune și greșeala asta, e nesemnificativ acest fapt împlinit.

Analiză și hotărâre de a învăța din eșec 

Am greșit și îmi pare rău. Recunosc. Îmi asum vina. Nu caut scuze, totuși pot explica exact ce s-a întâmplat.

Sap adânc pentru a realiza ce a determinat situația nefericită. Analizez profund. Întorc pe toate fațetele. Meditez îndelung.

Asumarea si hotărârea sa învăț din greșeală mă face mai puternic, mă călește pentru viitorul care poate fi mai provocator ca prezentul.

Atunci când greșesc, nu e despre ce să fac ca să ies bine eu. Nici despre a cădea tot timpul în picioare. Dimpotrivă singura abordare care îmi va aduce beneficii pe termen lung e despre recunoaștere și disponibilitatea de a suporta consecințele.

Trebuie să fim realiști. Viața ni se întinde înainte, și e necesar să fiu dispus să investesc azi pentru a-mi fi bine mâine. Până la urmă asumarea de azi mă va ajuta atât de mult mâine încât merită plătit prețul.

Ce vă propun e să ne angajăm să lucrăm pentru viitorul nostru. Nu putem construi o viață durabilă și de calitate dacă driblăm situațiile și căutăm alibi. Putem însă să fim investitori de apreciat dacă folosim fiecare greșeală pentru a ne forma mai puternici.

Oamenii cu greutate, profunzi, sunt cei care învață din greșeli!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *