Primul venit, primul plecat

A existat o dată de naștere, acum avem și data morții. Unchiul Aurel, fratele mai mare al tatălui meu, a plecat la Domnul.

Eram copil când mi-au murit bunicii. Am amintiri puține și acele amintiri devin din ce în ce mai îndepărtate. Au început să se mute acasă la Domnul și unchii. Unchiul Aurel a deschis lista. Are rost să întreb cine urmează? Se găsește cineva printre noi muritorii care să aibă certitudini privind ziua plecării de pe pământ?

Unchiul Aurel și credința mântuitoare

A fost născut în păcat. A moștenit natura păcătoasă. A trăit departe de Dumnezeu. Ani de zile. A murit mântuit pentru că nu s-a încrezut în el însuși pentru mântuire, ci în Domnul Dumnezeu.

Anul 1983 a fost anul întoarcerii lui Aurel Vlad la Domnul. A fost botezat în apă, mărturisind public angajamentul urmării lui Hristos. De atunci și până în ajunul trecerii sale din viața aceasta a participat la slujbele Bisericii penticostale din Simeria, Hunedoara.

Conștient de iminenta despărțire, unchiul Aurel a lăsat un ultim îndemn fiilor săi: chemarea la o viață curată, singurul drum care duce în Împărăția Fiului lui Dumnezeu

Luptătorul neobosit

Fratele tatălui meu nu a avut o viață ușoară. Cunosc câteva provocări din viața lui, multe altele însă, le cunosc doar puținii oameni care au trăit în proximitatea lui. Viața pe pământ în sine nu e ușoară, iar înainte de revoluția din 1989, cu siguranță greutățile au fost mai multe. Cel ce a fost Aurel Vlad a trăit peste treizeci de ani sub comunism.

Unchiul Aurel a trecut printr-un divorț, păstrând unul dintre cei doi băieți pe care i-a avut cu prima soție. S-a recăsătorit și a mai avut trei copii, doi băieți și o fată pe nume Cosmina. Nu s-a putut bucura de singura fată pe care a avut-o, deoarece Cosmina s-a născut cu anumite deficiențe. Soția lui s-a îmbolnăvit și dumneai. Cu toate aceste greutăți și drame prin care a trecut, unchiul Aurel nu a cedat, ci a perseverat luptând pentru el și casa lui.

Printre amintirile lui Cristi despre tatăl său se numără grija constantă ca familia să fie bine și în siguranță. Telefona frecvent de la muncă pentru a se asigura că acasă totul decurgea bine. La revenirea după tura de noapte prima întrebare se repeta aproape obsesiv: “Cum a fost mama voastră aseară? Cum v-a mers vouă?”

Dezvoltare și sacrificiu

Aurel Vlad, a găsit resurse ca într-un asemenea context, cu copii mici și soția nu foarte sănătoasă, să facă școala de impegați, iar după câțiva ani, sa ceară admiterea sa la cursurile ce i-au facilitat avansarea în funcția de operator CFR. Se pare că în viață nu le poți avea pe toate, e bine totuși să te dezvolți acolo unde ai aptitudini și abilități, iar unchiul Aurel și-a pus în valoare dotările intelectuale, folosind oportunitățile apărute.

Sprijin constant

Din câte știu, unchiul Aurel ca și tatăl său și frații lui, a fost un om econom și strângăreț. El a dat cu împrumut celor ce i-au cerut.

Preocuparea pentru a-și ajuta fii a continuat toată viața. Deasupra sicriului, fiul Adrian mărturisea că tatăl lui l-a ajutat să se angajeze, în compania unde încă lucrează, într-o perioadă când lucrurile nu arătau foarte bine.

Unchiul Aurel a fost un sprijin atât pentru fiii săi cât și pentru nepoți. Chiar dacă un sprijin imperfect, a întins mâna și a ajutat.

Am scris aceste rânduri pentru a cinsti memoria unchiului Aurel și pentru a evidenția lecțiile pe care le putem învăța din viața sa. Perseverența, credința și grija față de familie sunt moșteniri de neprețuit.

La revedere pe plaiurile cerului, unchiule Aurel.