Cum să trăim în pace între noi și să ne edificăm reciproc

”Așadar, să urmărim lucrurile care duc la pacea și zidirea noastră.” Romani 14.9 

Dumnezeu ne-a creat diferit, Adam nu semăna cu Eva, nici atunci, nici acum. Dumnezeu ne-a creat intenționat diferit și bine a făcut. Cei doi însă, au reușit să folosească diferențele pentru a avea o relație armonioasă. Diferențele pot fi motiv pentru dezbinare sau pot fi și motiv pentru o unitate mai profundă, depinde de noi, de fiecare dintre noi. 

Mai mult decât doi 

Am început acest eseu reducând cadrul unității la un soț și o soție. Acum vreau să extind cadrul, spunând că Dumnezeu ne cheamă pe mai mulți decât doi să ”urmărim lucrurile care duc la pacea și zidirea noastră”. Dacă două persoane care locuiesc împreună și se cunosc atât de bine uneori reușesc cu greu atingerea acestui deziderat, ce șanse există pentru o comunitate de sute de persoane? Argumente există, pentru că Dumnezeu nu cere ceva ce e irealizabil și istoria Bisericii abundă în experiențe de relații pline de sens și semnificație între credincioși. 

Scop declarat: pace și edificare 

Acesta e țelul, nu țelul ultim, ci prim. Biblia ne cere trăirea în pace. Pavel inspirat nu doar în Romani, ci și în Corinteni, ne spune explicit că trebuie să lucrăm pentru edificarea, întărirea în credință a fratelui și a surorii noastre în Hristos. 

În biserica unde există pace între credincioși, e cadrul propice pentru zidirea spirituală a acestora. Ordinea e corespunzătoare, apostolul a știut ce scrie, pace și zidire, nu zidire și pace.  

Pace în trupul lui Hristos înseamnă armonie, conlucrare în armonie, dragoste deplină. Cine crede că pace înseamnă armistițiu și lipsa războiului, nu se bucură de pace. O Doamne oare nu sunt destule comunități unde s-a declarat pace, dar atmosfera nu e destinsă, relațiile nu sunt calde? În politica românească au mai fost cazuri de coabitare. Asta nu e pace. 

Zidirea spirituală înseamnă un cadru unde credinciosul crește în credință și e pregătit să facă față atacurilor întunerecului. Acolo unde este zidire, vorbim despre existența unor oameni pregătiți, care sunt în stare să lucreze pentru edificare.  Pentru zidire e nevoie de elemente care pot fi folosite eficient și specific. Zidirea e recunoscută de cel în cauză și trebuie remarcată prin trăire spirituală de calitate. 

Zic să urmărim 

Biserica trebuie să își propună calea aceasta spre făurirea păcii și zidirea credincioșilor. Un pastor bine intenționat și chiar susținut de o conducere spirituală și competentă, dar care are oameni îndărătnici în mulțime, va avea mult de lucrat și luptat.  

Accentul trebuie pus pe verbul a urmării. Fiecare trebuie să urmărească. Toți împreună trebuie să urmărim. Întreaga adunare urmărește lucrurile care duc la pace și zidire. 

Ce trebuie să urmărim? 

Lucruri. Ce cuvânt a ales Dumitru Cornilescu. Lui i s-a părut cel mai potrivit. Acum e acum. Oare cum putem practic definii, detalia și interpreta relevant pentru noi acest cuvânt ”lucruri”? 

Să trăim pentru Domnul 

Cine trăiește pentru Domnul și nu pentru sine, e altruist, dedicat cauzei lui Hristos. E interesat de pacea cu aproapele, are în vedere binele spiritual al celui de lângă el. Cel ce trăiește pentru Domnul e spiritual nu firesc, doar omul duhovnicesc poate ajuta la trăirea în pace și la realizarea zidirii spirituale. 

Să eliminăm judecata și disprețul 

Preocuparea noastră trebuie să fie pentru zidire nu pentru identificarea diferențelor sau punctelor slabe ale celorlați credincioși. Cât timp ne uităm la cel de lângă noi, la soția lui, la copiii lui cu gând nesincer, de analiză spirituală după etalonul nostru (bine de menționat), avem verde(nu de la Domnul) la judecată și dispreț.  

Să facem diferență între încredințare și principiu biblic 

Încredințarea nu poate călca principiul biblic. A fura sau a nu fura nu poate fi încredințare. A cânta cu instrumente la slujbele bisericii e încredințare, nu principiu biblic. A purta barbă sau cravată nu e principiu biblic. Folclorul nostru evanghelic e larg. Așa că mai ales în diaspora, poate fi o provocare închinarea împreună a oamenilor veniți din toate colțurile României.  

Să ne iubim cu fapta, nu cu vorba 

Existența dragostei schimbă lucurile. Total. Acolo unde apare iubirea, apare pacea și zidirea reciprocă. Doar în condițiile acestea conservăm pacea și experimentăm zidirea. 

Atunci când iubești, îl asculți pe celălalt nu îl repezești. Numai atunci când iubești înțelegi, manifești empatie. Iubirea nu bate cu bâta. Iubirea aproapelui nu înseamnă să-mi impun punctul de vedere cu orice preț, căcând peste ceilalți sau peste opiniile lor. 

O inimă plină de dragoste bate pentru comunitate, e preocupată de binele celorlalți, este o inimă care renunță la sine pentru ceilalți. 

Așa să ne ajute Dumnezeu! 

P.S. Articol apărut prima oară în revista ”Apa vieții”, publicație oficială a Pfingstkirche Gemeinde Gottes din Austria.