Motivațiile evanghelizării (1)

Evanghelizarea celor de lângă noi (toți cei care au nevoie de Evanghelie) nu e un fapt natural pentru toți creștinii, deși ar trebui să fie. Unii creștini au o deschidere mai mare pentru a duce Cuvântul lui Dumnezeu omenirii, pe când alții, ori nu sunt activi, ori evanghelizează cu mari eforturi.

La baza acțiunilor evanghelistice se află niște argumente puternice, mai precis ceva ce ne determină (s-au ar trebui să ne determine) să spunem oamenilor despre Isus Hristos și a Lui mântuire.

Care sunt acele adevăruri ce ne împing să depășim confortul, poate rușinea(?), și să fim martori (Faptele Apostolilor 1:8)?

1. Slava lui Hristos!

“Trebuie să fim geloși pentru slava Numelui Său, deranjați atunci când El rămâne necunoscut, răniți când este ignorat, indignați când este hulit și să fim întotdeauna dornici și hotărâți să-i dăm întreaga cinste și slava care I se cuvin.” John Stott (Romani)

Obiectivul cu care pornim în evanghelizare, e slava lui Isus. Dacă ne motivează ceva să evanghelizăm, spunea același John Stott, o face cel mai bine ”râvna arzătoare și puternică pentru slava lui Isus Hristos”.

El are slavă în Sine însuși, Isus e onorat, glorificat de îngeri, de cei douăzeci și patru de bătrâni, de cele patru făpturi vii. Cinstea care o pot avea eu, muritorul, este enormă, ca prin răspândirea mesajului Evangheliei, să Îl proslăvesc pe Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos.

2. Marea Trimitere!

”Duceţi-vă și faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.” Matei 28:19

Evanghelia după Matei se încheie cu aceste cuvinte memorabile ale Mântuitorului, care transmit foarte clar dorința Domnului Isus pentru urmașii Lui. Acest mesaj oferit ucenicilor, este voia Lui Dumnezeu pentru Biserica Sa.

Trimiterea de care avem parte și noi astăzi, se concretizează în viața unora, sub forma unei schimbări totale a vieții, devenind misionari pe termen lung. În viața celor mai mulți creștini însă, Marea Însărcinare presupune împărtășirea Cuvântului lui Dumnezeu acolo unde creștinul trăiește, astfel că vecinii, colegii, prietenii și rudeniile care nu-L cunosc pe Dumnezeu, aud mesajul Evangheliei.

Motivația misionarilor pe termen lung, a creștinilor care misionează pe termen scurt, a tuturor creștinilor în definitiv, e dată de cuvintele Domnului Isus. Poruncile Lui sunt sfinte pentru noi, ne-a trimis, deci mergem.

3. Dragostea pentru păcătoșii înstrăinați de Dumnezeu!

Iubirea aproapelui nu e opțională. Ea decurge din normalul vieții de credință. E o contradicție în termeni existența unui creștin care nu iubește. Este absurd și aberant, să credem textul sacru care ne spune că ”Dumnezeu este dragoste” și să ne permitem în mod voit, să nu iubim.

Avem medicamentul pentru bolnav, avem mai mult decât un simplu mesaj, e soluția salvării pentru omul corupt de păcat și prizonier al păcatului, dacă iubim păcătosul ne vom face datoria.

Leproșii de la poarta Samariei când au descoperit tabăra sirienilor abandonată au spus împratului. În felul acesta ei au fost salvatorii unui popor înfometat. Lumea înfometată de iubire poate fi săturată de iubirea Lui Hristos, cu condiția să nu tac, să nu taci. Nu vom tăcea cei care iubim sufletele din jurul nostru.

Fie ca aceste motive să ne ”împingă” mai mult pe această cale a evanghelizării!