Viață creştină

Creştinii, la sfârşitul vremurilor!

Vremea este târzie. Foarte probabil nici să nu realizăm cât de aproape suntem de finalul istoriei. De ani de zile se spune că noi suntem “generația răpirii”. Posibil aşa să fie, posibil nu, cert e că viața noastră oricând se poate încheia. Suntem pregătiți?

Cunoaşterea vremurilor.

Lumea occidentală a avut parte de linişte. Decenii la rând, a urmărit doar bunăstarea, creşterea economică şi satisfacerea propriilor pofte şi plăceri. Preocuparea obsesivă pentru trup şi ignorarea completă a nevoilor sufletului ne fac să realizăm (şi mai mult) că Biblia se împlineşte.

Societatea, creştină altădată, a devenit nu doar necreştină ci împotriva creştinismului. Toleranța de la început, a fost înlocuită de o agresivitate vădită. Toate ororile trecutului sunt aruncate asupra creştinismului, puse pe seama Bisericii.

Fake news-ul e noul sport internațional. Internetul înlesneşte atacarea credinței creştine. Biserica devine pe zi ce trece răul societății, de care “trebuie” să ne descotorosim.

Frați şi surori din Bisericile evanghelice, nu vă “bucurați” când Bisericile istorice sunt atacate în spațiul public, ne va veni şi nouă rândul. Noi nu suntem aşa de mulți ca număr, de aceea poate astăzi nu suntem ținta lor. Când (dacă) vor termina cu ei, noi vom urma.

Dintotdeauna creştinii au fost prigoniți. Se spune că secolul douăzeci a fost cel mai sângeros secol din ultimii două mii de ani. Ce e îngrijorător nu e prigoana în sine (Biserica a cunoscut poate cele mai răsunătoare biruințe sub regimuri despotice) ci faptul că pe tot pământul se instaurează un regim anticreştin. Se vor împlini cuvintele Mântuitorului, “Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu..” (Matei 10:22)

Pregătirea.

Cred că răspunsul pe care Îl aşteaptă Domnul de la noi, este unul concret. Să înceteze bârfa şi judecata.

Nu mai e timp de răfuieli pentru funcții, nici de concurență acerbă. Vă chem să lăsăm nimicurile, să realizăm că de ani buni ne-am plafonat, să nu ne chinuim să conservăm tradiții nefolositoare. Dimpotrivă e timpul pregătirii şi slujirii.

Raspunsul meu la vremea dinaintea răpirii, are în vedere sfințirea mea permanentă, slujirea semenilor şi evanghelizarea celor pierduți.

Domnul ne cere să fim sfinți în vorbe şi în fapte, oameni ai postului şi rugăciunii, oamenii Cărții, predicatori ai Adevărului. Atenția acordată familiilor. Cei dragi trebuie să fie primii pe lista noastră de rugăciune, primii evanghelizați.

Biserica trebuie să se avânte în evanghelizarea lumii. Mai mult ca oricând se cere să mărturisim pe Domnul. Evanghelizați, evanghelizați şi iar evanghelizați. Aşa trebuie aşteptat Domnul.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *