Viață

Mesaj la firul ierbii? Drama lui Eriksen.

A trecut aproape o săptămână de EURO 2020. Așa va trece întreaga lună până se va încheia. Ce ți-e o săptămână, ce ți-e o lună. Toate trec. Și noi trecem. Să nu ne închipuim că noi rămânem veșnic pe pământ. E absurdă afirmația, dar faptele noastre uneori, dacă nu întotdeauna, asta transmit.

Când trupul sportivului cedează

În prima zi a acestui campionat de fotbal, s-a petrecut ceva ce a oprit în loc suflarea fotbalistică. Bine, nu a oprit-o mult în loc. Meciul suspendat, s-a reluat seara, dar cel puțin pentru câteva minute bune, spectatorii de pe arena din Copenhaga și poate zecile sau sutele de milioane de spectatori au fost șocați de ceea ce vedeau.

Căpitanul naționalei de fotbal a Danemarcei s-a prăbușit la pământ. Christian Eriksen. Despre el e vorba. Jucătorul lui Inter Milano, în vârstă de 29 de ani. Imediat, colegii au făcut scut în jurul lui, pentru a-l proteja în acea situație tragică, de camerele de luat vederi, dar și de privirile spectatorilor de pe Parken. Eriksen a stat la pământ minute bune, până când a fost transportat la spital.

În ultima vreme, se vorbește despre tot mai multe cazuri de stop cardiac la jucătorii de fotbal. În țară la noi au fost fotbaliști care au căzut pe gazon și din păcate nu au mai fost salvați.

Mesajul. Care e mesajul?

Totuși care e lecția pe care ar trebui să o deslușim din căderea jucătorului danez? Ce ar mai fi trebuit să facă colegii lui Eriksen, și spectatorii de acasă și cei din tribune? Știrile din România ne-au spus că spectatorii au plâns și s-au rugat. Nu știm cui, dar ținând cont că românii sunt creștini, poate că s-au rugat lui Dumnezeu. Cel puțin așa înțelegem noi.

Nu cumva prin prăbușirea fotbalistului, Dumnezeu ne transmite mesaje? Cine e atent să le observe? Cine ia seama? Cel puțin credincioșii care au urmărit partida, sau citesc presa sportivă. Microbiștii noștri creștini. Cultura creștină dobândită nu doar prin participarea la slujbele Bisericilor, ar fii trebuit cât de cât să ne ajute să citim dincolo de un fapt care se întâmplă înaintea ochilor noștri.

Prăbușirea lui Christian Eriksen este un eveniment cauzat de ceva anume, o lipsă, o afecțiune sau o slăbiciune, dar căderea spontană, neanunțată de nimic ar trebui să ne neliniștească. Oare fiind martori la o asemenea scenă nu ar trebui să ne întrebăm:

  • Dacă eram eu în locul lui Christian?
  • Dacă nu mă mai puteau salva? Eram pregătit să plec?
  • Dacă mă salvau, dar rămâneam cu urmări grave?

Întâmplări de acest gen, arată limitele umanității. Nu suntem stăpâni pe propria existență. Suntem atât de limitați. Suntem atât de firavi, egal cât de bine antrenați suntem și ce condiție fizică avem.

Suntem nimic, un pumn de țărână egal că suntem o enormitate în ce privește poziția noastră socială sau puterea noastră financiară. Nu putem face nimic pentru supraviețuirea noastră pe acest pământ. Din senin se poate să nu ne mai țină picioarele și acolo rămânem. În consecință nu ar trebui să ne întrebăm cu toții:

  • Nu cumva există Cineva în afara noastră, care e mai puternic ca noi, care e interesat de noi?
  • Nu cumva ar trebui să căutăm să aflăm dacă Acel Cineva se descoperă în vreun fel?
  • Oare credința creștină nu are dreptate privind existența lui Dumnezeu?
  • Oare nu trebuie să facem un scop în sine și din interesul pentru Dumnezeul creștinilor?

Mai mult decât compasiune

Acum după ce situația lui Christian Eriksen s-a stabilizat, foarte mulți își arată susținerea față de fotbalist. Nu e bine și frumos să vorbim, dar și dacă zilele lui se sfârșeau, Christian Eriksen nu ducea lipsă de susținere. Suntem miloși totuși. Cel puțin așa formal, oprim meciuri, ținem momente de reculegere și altele. Ne emoționăm și foarte bine facem. Acest lucru vorbește multe despre noi, ne descoperă umanitatea până la urmă.

Din păcate răspunsul nostru la acest gen de drame se rezumă (în funcție de persoană), la mult prea puțin și aproape totul are în vedere prezentul și viața aceasta.

Ce bine ar fi ca măcar noi creștinii, fiind parte pasivă la aceste evenimente tragice să ne mișcăm în sensul corect, spre Dumnezeu. Pe de o parte vom fi atenți la relația noastră cu Dumnezeu, pe de altă parte vom lua mai în serios misiunea de a evangheliza lumea, pentru că toți oamenii aceia din tribune și toți microbiștii au nevoie să audă Evanghelia, doar așa se vor mântui.

Suferința umanității nu trebuie să ne determine la negarea existenței lui Dumnezeu, ci să ne cheme mai aproape de Dumnezeu. Din experiența lui Christian Eriksen, am de câștigat, dacă și numai dacă încerc să citesc dincolo de drama lui, la care indirec prin intermediul tehnologiei sunt martor.

Fie ca Christian Eriksen și noi toți să căutăm fața lui Dumnezeu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *