Nu sunt convins!

Am scris (AICI și AICI) pentru respectarea restricțiilor. Am vorbit şi pe față şi voalat să fim atenți cu acest virus. Credeam şi cred că există riscul infectării, cu toate acestea niciodată nu m-am păzit în exces şi nici nu m-am temut de infectare.

Nu mi-a fost frică de Coron@virus, deşi un astmatic, unul care îşi duce boala cronică de la vârsta de 5 ani pe picioare, cu sprayuri, aşa se spunea că e în categoria de risc.

De ce nu m-am temut? Fiindcă ştiu că zilele sunt în mâna lui Dumnezeu. Felul meu e mai pasiv, în sensul că nici în cele mai grele momente ale vieții nu mi-am pierdut speranța, nici încrederea.

Am trecut prin boală, şi eu şi soția. Eu fără simptome, soția având simptome. Cred că ne-am imunizat natural. În octombrie se împlinește anul de la data oficială a testării pozitive.

Schimbare de paradigmă

Nu îmi era greu la început să port masca, nici cea cerută doar la nivel de Austria şi într-o regiune din Germania. Pe cei care nu se supuneau restricțiilor încercam să îi înțeleg de ce nu pot să se aşeze în rând cu ceilalți.

Între timp, ceva s-a petrecut cu mine. Nu numai cu mine, dar eu vă prezint perspectiva mea.

Cred mai departe în existența virusului. Nu reuşesc să accept însă preocuparea excesivă pentru imunizarea oamenilor prin v@cIn și aceasta nu pentru că sunt contra v@cInurilor dimpotrivă, înainte de a merge în Egipt, în anul 2012, m-am v@cInat.

Mărturisesc, îmi lipseşte încrederea în sistem. Vreau să respect autoritatea, legile țării unde trăiesc. Îmi plătesc dările fără întârziere. Cred că sunt un cetățean care nu face probleme statului. Aș vrea să creditez statul pentru preocuparea lui pentru mine, dar nu-l las deocamdată să decidă în locul meu.

Vreau să trăiesc o viață ca cea pe care am avut-o înainte de februarie 2020. Dacă prețul ar fi un v@cIn poate că aș fi de acord, dar mi se cere să mă aliniez fără garanții. Circulă o vorbă cum că v@cInul nu e pentru sănătate, ci pentru libertate.

Ce s-a petrecut cu mine, înlăuntrul meu, de nu mai pot crede că situația actuală e așa gravă cum mi se transmite? Am compasiune şi înțelegere față de cei care şi-au pierdut persoane dragi din cauza acestui virus. Respect decizia celor ce cred în protejarea cu mască, v@cIn şi alte reguli.

La momentul acesta aşa gândesc şi vă asigur că nu sunt condus de sentimente, ci raționez încă. Nu sunt convins de mesajele pe care le aud sau citesc. Nu reuşesc să fiu influențat de ele. Oricât ne bombardează massmedia cu mesaje despre gravitatea pandemiei și oricât ni se prezice că urmează valuri și noi tulpini, parcă mesajele cad în van. Ce e de făcut?

Mai am dreptul să decid pentru mine?

Mă consider o persoană deschisă la sugestii şi chiar la dojeni sau mustrări. Nu reuşesc în totalitate, dar lupt să nu trăiesc într-o lume paralelă şi nici în bula mea proprie. Cred deasemenea că pot face diferența între mesajele obiective şi cele ironice, sau chiar defăimătoare şi rău intenționate. Totuşi, decizia o iau eu.

Are dreptul cineva să-mi spună ce şi cum să procedez? Are. E responsabilitatea mea dacă urmez sfatul? Este. E drept să fiu şantajat, direct sau indirect? Am obligația să mă aliniez chiar dacă nu o fac din convingere? E o problemă cu mine? Trebuie să mă schimb eu?

Am urât comunismul ca idee şi ca formă de conducere. Când îi mai aud pe unii că în Biserica Primară era comunism.. ce să mai spun? O spun răspicat, Dumnezeu nu a fost comunist. El da, i-a iubit pe comunişti și a murit şi pentru ei, ca să-i salveze.

Nu vreau să trăiesc într-o dictatură, fie ea şi medicală. Există specialişti şi îi felicit pentru studiile şi munca lor depusă în combaterea acestei plăgi. Nici ei nu mă conving. Din păcate politicul nici atât nu mă convinge. Multe din asocierile cu politicul nu dau bine deloc.

Mă îndoiesc (am dreptul acesta), că cineva îmi vrea binele meu mai presus de mine însumi. Dimpotrivă îmi ridică semne mari de întrebare de ce se doreşte cu orice preț aducerea la un numitor comun al tuturor oamenilor.

Dumnezeu m-a creat o ființă liberă să aleg. Nici chiar El nu-mi restrânge liberul meu arbitru. Cum de mi se cere să accept decizia altora în dreptul meu?

Apostolul Pavel spunea că tot ce nu vine din încredințare e păcat. Trebui să-mi schimb încredințarea? Ori am dreptul să decid încă pentru mine şi familia mea?

Diferențe evidențiate

În istoria pâmântului oamenii s-au disprețuit şi discriminat unii pe alții pe criterii de sexualitate, cultură, etnie și religie. Cine ar fi crezut că un v@cIn va desparte oamenii? Nu ar fi creditat nimeni ideea că vom ajunge să fim discriminați medical. Evreii purtau o stea pe umăr pentru identificare, se anunță că noi vom purta măşti.

Autorul celei mai mari părți din Noul Testament, sub inspirație divină, ne-a lăsat scris că Isus nu face diferențe. El nu zice, nici că evreii sunt superiori grecilor, nici că locul femeii e la cratiță. Hristos nu dă legitimitate mai mare bărbatului decât femeii şi nici nu face diferențe în baza poziției sociale, rob sau om liber. Eu îmi permit să fac diferență între vaccinat şi nevaccinat?

Trăind cu nădejde

Îndemn la conviețuire paşnică, nu la nesupunere şi rebeliune.

Am înțelegerea conform învățăturii Scripturilor că noi creștinii trebuie să fim un element de coeziune și armonie în societate. Pe de altă parte sunt convins și că perspectiva și valorile creștine vor deranja oamenii neregenerați. În acelaşi timp ridic aceste întrebări pentru reflecție.

Cum eu accept pe cel vaccinat nu ar trebui să primesc acelaşi tratament?

Am o bucurie permanentă în suflet. Pământul acesta aparține Domnului, chiar dacă unii se cred dumnezei.

Creatorul nu și-a abandonat creația, nici nu a lăsat-o de izbeliște. Să nu uităm că tot ce are Hristos mai scump pe pământ este Mireasa Lui, Biserica creștină.