Da, vreau! Fii liber! – Darius Zaharia
Cartea pe care o recomand pentru lectură e o carte atipică, în sensul că nu se încadrează în gama cărților creștine obișnuite și asta datorită subiectului pe care pastorul Zaharia îl abordează. Vizitând librăriile creștine, sau platformele online care propun cărți pentru citit, nu vom găsi prea multe cărți care să trateze subiectul eliberărilor de sub influența sau posesia demonilor. Bibliografia prezentului volum e în mare parte formată din cărți scrise în limba engleză.
Pastorul Darius Zaharia scrie despre eliberarea de sub puterea Satanei documentat pe baza textelor Scripturii, dar și din perspectiva unui om care are experiența necesară pentru a vorbi pe un asemenea domeniu. Pe parcursul cărții, autorul ne expune multor momente când autoritatea Satanei a fost îndepărtată din viața celor posedați de el.
Volumul ”Da, vreau! Fii liber!”, cuprinde 13 capitole aranjate pe parcursul a 187 de pagini. Fratele Darius pune bazele înțelesului acestui amplu subiect arătând din Scripturi și din experiența sa că posesia demonică e o realitate, există o lume invizibilă a duhurilor care au activități sumbre de legare a oamenilor.
Cartea nu e împărțită pe părți, însă din cuprins deducem că în partea de început a cărții ne este prezentată lumea spirituală a duhurilor, cine sunt ele, ce fac și cum posedă oamenii. Începând cu al șaselea capitol, autorul ne arată de ce anume avem nevoie ca să putem fi de folos și eficienți lui Dumnezeu, într-o asemenea lucrare de eliberare.
Concepte ca ”identitate în Hristos”, ”sfințire”, ”împuternicirea Duhului Sfânt”, cât și ”călăuzirea Duhului Sfânt” sunt pe larg explicate de Zaharia, fapt ce ne argumentează că lucrarea de eliberare nu e o lucrare umană, realizată prin puterea omului, ci e o lucrare a lui Dumnezeu operată de oameni care sunt dependenți total de Duhul Sfânt. Așadar doar cei care se sfințesc continuu şi ascultă de Duhul Sfânt sunt în stare să fie folosiți de Dumnezeu pentru astfel de lucrări spirituale.
Un detaliu important al lucrării de eliberare este cel al rostirii. Capitolul cu numărul unsprezece ne lămurește câtă putere este în rostire și în ce condiții trebuie să o folosim.
Cartea se încheie cu sugestii practice, puse la dispoziție de Darius Zaharia având în vedere nevoia de a cunoaște cum trebuie procedat efectiv pentru a avea biruință împotriva duhurilor necurate.
Important de menționat este și faptul că, pastorul Zaharia reușește să îmbine partea teoretică cu cea practică. O carte care doar teoretizează subiectul l-ar dezbrăca de un realism necesar, pe de altă parte, o carte care ar prezenta doar experiența, faptul în sine, ar fi foarte ușor încadrată în categoria cărților suspecte.
Cartea e bogată în citate biblice, pe care e imperios necesar să nu le parcurgem neglijent, ci să le citim atent.
One Comment
Tatiana Cret
Pacea DOMNULUI. Doresc sa ma ajutati sa cumpar aceasta carte,am mare nevoie de ea ca sa fiu libera in HRISTOS 🙏Va multumesc si DUMNEZEU sa va umple de Harul Lui🙏