Viață creştină

Cum gestionezi propriul confort?

Am terminat de lecturat opera lui Aleksandr Soljenițîn “O zi din viata lui Ivan Denisovici”. Personajul autorului rus, se află în lagăr. În Siberia. Lectura m-a determinat să privesc dintr-o altă perspectivă zilele pe care până aici, eu și ”lumea liberă” le-am trăit și încă le trăim. Ce viață ducem. Ce lux. Ce huzur. Ce opulență în comparație cu Ivan Denisovici, dar și cu toți ceilalți oameni subjugați și abuzați de sisteme dictatoriale.

În zilele noastre

La ora asta când scriu, liber scriu, fără constrângeri, nu departe în Belarus, un tânăr de numai 26 de ani, e închis și probabil maltratat şi obligat să declare despre liderul țării sale, lucruri pe care niciodată nu le-ar fi declarat. Atât de mult au dorit să-i închidă gura lui Protassewitsch, încât au deturnat un avion doar pentru a-l prinde.

Peste tot în lume, am frați și surori care suferă persecuție, nu pentru că vor să ajute la schimbarea unui șef de stat, nu pentru că gândesc diferit de sistem și au avut curajul să spună ce gândesc, ci pentru că au ales să trăiască pentru Dumnezeu. Nu știu ce se va întâmpla cu suferințele milioanelor de victime ale sistemelor dictatoriale, dar știu că suferința și toată jertfa fiecărui creștin va fi răsplătită, cum nu ne putem imagina.

Opera lui Soljenițîn, prezintă viața din lagăr din perspectiva lui Ivan. Nu intră în detaliile torturilor îndurate de deținuți și totuși tot mă întreb de unde au avut resurse să supraviețuiască. Ce i-a ținut în viață. Pe de altă parte mă cutremur cât de crud poate să fie omul cu semenul său, cât de mult poate transforma, puterea, poziția, pe un om fără Dumnezeu. Comunismul și neocomunismul sunt sisteme care nu i-au în calcul existența lui Dumnezeu.

historia.ro

Să fim recunoscători

Da. Asta trebuie să arăt față de Dumnezeu. Chiar și față de oameni.

Am o viață ușoară. Din cale afară de ușoară. Nici nu are rost să mai compar, regimurile și calitatea vieții.

Dumnezeu mi-a hotărât existența aici, pe acest continent, în această țară liberă. În acest moment al istoriei. Nici o generație din Europa nu a dus-o mai bine ca generația care trăiește azi. Nimeni nu a dus-o mai bine decât noi cei din 2021. Cu toată pandemia și cu toate restricțiile acestea. Aștept ziua când să declare guvernanții lumea liberă de Covid, dar chiar cu măști, distanțe și desinfectanți, avem o viață wow, wow, wow.

Trebuie să ne întoarcem cu mulțumire către Dumnezeu. El e responsabil pentru viața ce o avem. EL ne dă, El îngăduie liniștea asta. Ciudat e că noi vrem mai mult și mai mult, dacă se poate raiul aici.

Recunoștință trebuie să avem și față de oamenii pe care Dumnezeu i-a adus în viața noastră. Ne fac bine. Ne ajută. Ne formează chiar prin mustrare, prin strictețea lor. Avem nevoie de reguli și trebuie să respectăm regulile.

Oameni responsabili

Nu putem nega ce am scris mai sus. Ideea dusă mai departe trebuie să ne conștientizeze că nu putem pur și simplu trăi viața asta foarte bună fără să fim responsabili. Tot ce avem acum, se poate întoarce împotriva noastră. Trebuie să fim îndeajunși de înțelepți să gestionăm bine și foarte bine libertatea de expresie și nivelul economic pe care îl avem.

Ce facem cu timpul liber? Nu îl primi degeaba. Sau altfel spus nu îl primim doar pentru a ne odihni și pentru a ne relaxa. Trebuie să ne stabilim deziderate, scopuri înalte. În lagăr, se plângea Ivan Denisovici, că din 5 duminici 3 le lucrau. Noi lucrăm 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, ce facem cu restul? Ne trebuie echilibru.

Responsabilitatea noastră este complexă. Pe de o parte, să nu risipim ce avem, să nu tratăm indiferent, ci să ne edificăm, să ne întărim spiritual, pe de altă parte să slujim, să trăim cu folos pentru Dumnezeu și pentru a fi de ajutor celor nenorociți.

Chemarea nu e să adunăm, ci să împrăștiem. Să fim ”cineva” pentru toți ”nimenii” și nu numai. Să fim ce trebuie pentru soții și soțiile noastre, pentru copii.

M-am surprins de câteva ori rugându-mă să fiu un soț și tată foarte bun, un fiu și ginere foarte bun, un frate, coleg de muncă și enoriaș foarte bun. Altfel spus, să nu-i obosesc pe cei cu care interacționez prin felul meu colțuros de a fii, dar nu numai, ci chiar să le fiu de ajutor.

Creștinii prigoniți, cei abuzați de regimuri despotice se gândesc la noi cei din lumea occidentală. Așa cum se gândeau cei închiși la Pitești și în alte închisori comuniste că vin americanii și îi eliberează, așa poate că se bazează și frații și surorile noastre pe rugăciunea noastră, poate pe micul nostru ajutor. La asta ne cheamă Dumnezeu, nu să pierdem vremea în atâtea moduri, pe care se pare le perfecționăm pe zi ce trece.

PS. Nu știm ce va aduce ziua de mâine dacă nu cumva neocomunismul va conduce lumea, dar una știu dacă azi în libertate ne vom face treaba, atunci nu vom dispera, ci vom trăi mai departe cu Dumnezeul nostru, pentru slava și onoarea Lui!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *