La despărțirea de fratele Ștefan

Vestea m-a lăsat fără cuvinte. Fratele Ștefan a sfârșit alergarea. Imposbil. Nu e nimic imposibil pe pământul subjugat de păcat și suferință. Aflasem că suferă, dar să aflăm atât de curând că se stinge lumina lui pe pământ?

Prima reacție e de nedumerire. Cea care îi urmează exprimă cuvinte ca cele ”săracul”. Totuși citim în Carte că e ferice de morții care mor în Domnul. O da, fratele Ștefan a trăit cu Domnul și a murit în Domnul.

Numele pe care l-a purtat e celebru. E nume de martir. E numele unui om așezat, dar și bătăios pentru credința creștină. Cel care a fost Ștefan Bala, ca și Ștefan din Scriptură, și-a asumat credința creștină. A trăit fără să se rușineze de Hristos. La marea zi a răsplătirilor fratele Ștefan nu va lipsi.

Familia care rămâne în urmă suferă nu doar despărțirea, ci și privilegiul de a se bucura de binefacerile pe care un soț și un tată consacrat le oferea. S-a frânt puterea casei. S-a prăbușit stâlpul de susținere. Pierderea e irecuperabilă, dar temporară. Vă veți reîntâlnii cu cel drag vouă și nouă.

Dumnezeu și-a luat acest angajament să fie apărătorul văduvelor și Tatăl orfanilor. Suntem convinși că El se ține de promisiune. O face direct, dar și indirect. Cum anume indirect? Prin mine și prin dumneata! Așa că deși nu poți înlocui pierderea extrem de mare suferită, poți ajuta ca drumul lor de acum înainte să fie mai lin, mai ușor.

Sora Dorina are nevoie de sprijin. Nu mă îndoiesc că liderii Bisericii îl vor acorda. Ei însă nu pot face totul, au și ei familii, greutăți. Dumnezeu ne cheamă pe toți să întindem o mână.

Nevoile unei văduve și a unor copiii orfani, nu sunt doar de ordin material (deși trebuie ajutor consistent și în direcția aceasta). Cei rămași fără soț și tată, au nevoie de mângâiere, de putere să se ridice și să meargă înainte. Cuvintele sunt uneori de prisos, e nevoie de rugăciune, de zile de post.

Copiii, la orice vârstă ar fi, au nevoie de un tată pe umărul căruia să plângă, sau cel puțin să aibă unde merge cu o nevoie, cu o dilemă. Acum când nu mai ai tată, tu trebuie să te uiți mai mult în sus, spre Tatăl. Acum când lipsește tatăl e necesar să găsești un frate matur în Hristos, un slujitor, un lider spiritual, un părinte duhovnicesc, care te poate ajuta să te formezi, să răzbești prin tumultul vieții.

În calitatea mea de frate de credință am responsabilitatea să plâng cu cei care plâng. Casa ta, mașina ta, banii tăi, umărul tău, trebuie să fie puse și în slujba sorei noastre și a copiilor rămași fără sprijin. Cine se va angaja să slujească copiii orfani?

Acum peste 20 de ani, am văzut că plecarea unui tată dintr-o casă a însemnat nesiguranță financiară și debusolare morală. Mi-aș dori să se întâmple altfel în cazul acestei familii. Așa că strigarea din cer se aude din nou: ”Cine va merge pentru Noi?” În casele văduvelor, în ajutorul orfanilor.

E necesară angajarea mea, nu pe termen scurt, ci pe termen lung. Să-mi aduc aminte la rugăciune de ei, să-i privesc și să caut strategii prin care să fac trecerea lor prin viață mai ușoară. Să-i ajut să se pună pe picioare, să se așeze la casa lor.

Acești copiii se vor căsătorii fără ca tatăl lor să le fie alături, le voi fi eu alături? Sora noastră are nevoie de sprijin în creșterea copiilor. Nu-i așa că surorile din Biserică vor fii aproape? Băieții și fetele care au inimile frânte de durere, vor avea parte de atenția deosebită a tinerilor Bisericii?

Am convingerea că în Biserica locală, liderii și credincioșii sunt maturi spiritual și vor face mai mult decât să acopere nevoile pe care am reușit eu să le zugrăvesc.

În timp ce scriu aceste cuvinte de la o depărtare de sute de kilometrii, îmi fac mea culpa că nu m-am raportat destul de convingător față de orfanii și văduvele din Biserica unde mă închin și slujesc. Totuși poate că Dumnezeu a trebuit să mă sensibilizeze prin plecarea fratelui Ștefan ca să devin mai silitor în slujirea acestui segment aparte de credincioși ai Bisericii.

La revedere frate Ștefan! Ne vom reîntâlnii în patria tuturor celor credincioși!